Bănilă decontează greşelile DIICOT în cazul Caracal. Un alt procuror, trimis în faţa CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul de la Caracal care a aşteptat cu orele în faţa casei lui Dincă a fost trimis la judecata Consiliului Superior al Magistraturii pentru gravă neglijenţă în urma anchetei Inspecţiei Judiciare. La rândul lui, şeful DIICOT a acceptat să-şi dea demisia la cererea lui Klaus Iohannis.

Procurorul Ovidiu Popescu, cel care a întârziat mandatul în cazul Caracal, riscă excluderea din magistratură în urma anchetei Inspecţiei Judiciare (IJ), care-l acuză de gravă neglijenţă. Procurorul a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu şi de către Secţia Specială. Şi este singurul cercetat până la această oră deşi potrivit unor surse apropiate anchetei cel puţin doi procurori de la DIICOT Craiova ar fi la fel de „vinovaţi” ca şi Ovidiu Popescu. Până acum, incompetenţa DIICOT în acest caz a fost decontată de şeful instituţiei, Felix Bănilă care, la cererea lui Klaus Iohannis şi-a dat ieri demisia de onoare.

Ancheta în cazul Caracal, făcută „fără coerenţă”

Concret, Inspecţia Judicară a anunţat miercuri exercitarea acţiunii disciplinare faţă de procurorul Ovidiu Popescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal pentru exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă. Inspectorii îl acuză pe magistrat că „a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material care permiteau pătrunderea în imobilul numitului Dincă Gheorghe cu mandat de percheziţie, anterior orei 6:00”.

Mai mult, inspectorii susţin că ancheta făcută de procurorii de la Caracal în acest caz a fost făcută „fără coerenţă”, fapt ce a condus la „pierderea consistenţei probelor”. „Informaţiile au fost colectate disparat, procurorul nu a impus comunicarea într-o singură direcţie. Informaţiile au fost disipate, iar necoroborarea lor a condus la pierderea consistenţei fiecăreia întrucât existau mai multe indicii care doar cumulate puteau conduce la identificarea autorului şi găsirea minorei. Lipsa de organizare şi de coordonare a activităţilor a generat ignorarea stării de flagranţă în care se afla prezumtivul autor al infracţiunii continue, către care se îndreptau toate indiciile obţinute în data de 25 iulie 2019, respectiv: identificarea mărcii şi ulterior a numărului de înmatriculare a maşinii în care a fost luată minora, identitatea proprietarului maşinii, identitatea utilizatorului numărul de telefon, aspectele exterioare ale locuinţei numitului Dincă Gheorghe, conţinutul apelurilor la 112”, se arată în raportul IJ.

Astfel, acum Secţia pentru procurori urmează să decidă dacă îl sancţionează pe procurorul Ovidiu Popescu, sancţiunea maximă pe care acesta o riscă fiind excluderea din magistratură. Încă din luna august, magistratul este suspendat din funcţie în urma deciziei luate de procurorii CSM. Decizia a fost menţinută şi de către Curtea Supremă, unde acesta a atacat decizia de suspendare.

Punerea sub acuzare

Reamintim că în data de 10 septembrie, Secţia Specială a anunţat punerea sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu a aceluiaşi procuror Ovidiu Popescu pentru modul în care a instrumentat acest caz.


De altfel, avocatul familiei Alexandrei Melencu, a criticat vineri faptul că autorităţile judiciare par a fi găsit un singur vinovat în acest caz. „Acolo trebuie văzut cine a fost, pentru că au fost şi procurorii DIICOT Craiova, cei care au instrumentat cazul Luizei. E vorba şi de acei procurori care aveau maşina după ce a fost răpită Luiza şi nu au făcut nimic. Erau toţi, trebuie văzut cu cine s-au sfătuit, că acolo erau şi superiorii lui Popescu şi procurori de la Înalta Curte. Noi îl acuzăm pe Popescu că nu a fructificat datele, dar procurorul Vasilescu care le avea de luni bune de ce nu le-a fructificat”, a declarat Tonel Pop.

Şeful DIICOT plăteşte incompetenţa din cazul Caracal

Între timp, procurorul Felix Bănilă şi-a anunţat ieri demisia de onoare din fruntea DIICOT, după ce atât preşedintele Iohannis, cât şi ministrul Ana Birchall i-au cerut asta pentru modul în care a fost instrumentat cazul de la Caracal. Bănilă a subliniat însă că nu-şi reproşează nimic în legătură cu modul în care DIICOT a instrumentat ancheta în acest caz. „Deşi am convingerea că nu am eşuat în îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege în calitate de procuror şef al DIICOT, iar speţa ”Caracal” nu depăşeşte nivelul priceperii mele, (...) am înţeles să îmi depun demisia de onoare”, a transmis acesta.

La trei ore după ce acesta şi-a anunţat demisia, administraţia prezidenţială a anunţat că şeful statului a semnat decretul privind eliberarea acestuia din funcţia de procuror-şef al DIICOT. Iohannis fusese cel care-l numise pe Bănilă la şefia DIICOT în urmă cu un an la propunerea ministrului Tudorel Toader, şi în ciuda opoziţiei majorităţii procurorilor anti-mafia.

După decizia de miercuri, principalele parchete din sistemul judiciar, Parchetul General, DNA şi DIICOT sunt lipsite de o conducere permanentă. Călin Nistor la DNA, şi Bogdan Licu la Ministerul Public asigură conducerea interimară a instituţiilor.

Giogiana Hosu va asigura conducerea interimară a DIICOT. Potrivit unor surse din PSD, conducerea interimară a DIICOT ar fi urmat să fie preluată de Oana Schmidt-Hăineală, delegată în iunie pe funcţia de procuror şef adjunct al DIICOT. Schmidt a fost secretar de stat în ministerul Justiţiei în mandatul lui Florin Iordache şi autoarea celebrei OUG 13. Potrivit surselor citate, înainte de a-şi fi prezentat demisia Bănilă ar fi cerut îndepărtarea Oanei Schimitd-Hăineală din conducerea DIICOT, aceasta fiind chiar cea care a şi semnat ordonanţa de amendare a mamei Luizei Melencu.

„Îşi fac jocurile pe suferinţa noastră”

Bunicul Luizei Melencu, una dintre cele două adolescente răpite şi ucise la Caracal, este de părere că Felix Bănilă ar fi trebuit să plece de la conducerea DIICOT în primul rând pentru că timp de trei luni şi jumătate procurorii din subordinea sa nu au făcut nimic să-i găsească nepoata. Luiza a fost dată dispărută în aprilie 2019, dar investigaţiile au fost făcute superficial în acest caz.

„Trebuia să nu aştepte să-i ceară demisia preşedintele Iohannis. Domnul Bănilă nu ştia că subalternii săi de la Craiova au un caz de dispariţie al unei tinere pe trafic de persoane? Ba ştia, sigur ştia. Dar nimeni n-a făcut nimic. Dacă Alexandra nu suna la 112 nici în cazul ei nimeni nu spunea nimic. Aşa cum nu mi-au spus mie atâta timp. Domnul Bănilă trebuia să plece de la început, dar nu e om de onoare“, a declarat Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu.

Bunicul Luizei mai crede că toţi politicienii vor încerca să se folosească de „cazul Caracal“ în campania pentru alegerea preşedintelui. „Toţi sunt în campanie şi-şi fac jocurile pe suferinţa noastră. Sunt sigur că nu-i interesează pe ei mersul anchetei. Senatorii şi deputaţii din Olt, de exemplu, au tăcut mâlc, n-au vrut să vorbească despre ce se întâmplă la Caracal. Toţi ştiau de traficul de persoane de aici, dar nimeni nu a vorbit. Toţi sunt vinovaţi. Eu sunt convins că adevărul îl vom afla după alegerea preşedintelui, după ce trece campania electorală“, a mai spus Stelian Iordache.

Stelian Iordache este bunicul Luizei Melencu, eleva din Craiova dispărută pe data de 14 aprilie. Procurorii DIICOT Craiova au avut la dosarul dispariţiei maşina în care fata se urcase la ocazie, dar au susţinut după izbucnirea scandalului că n-ar fi putut să afle cine era proprietarul.Body

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite