Autorităţile au lansat aplicaţia care permite verificarea şi validarea certificatelor verzi. Cum poate fi folosită

Autorităţile au lansat aplicaţia care permite verificarea şi validarea certificatelor verzi. Cum poate fi folosită

Autorităţile au lansat, marţi, aplicaţia Check DCC care permite verificarea şi validarea certificatelor verzi. Aplicaţia a fost dezvoltată de STS şi poate fi descărcată pe dispozitive cu sistem de operare Android.

”Aplicaţia Check DCC pentru verificarea şi validarea certificatelor digitale UE poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicaţii Google Play pe un telefon mobil sau o tabletă cu sistem de operare Android”, a transmis, marţi, Comitetul de coordonare a vaccinării.  
 
Aplicaţia permite verificarea şi validarea certificatelor digitale UE privind COVID, generate atât în România, cât şi în celelalte state interconectate la sistemul informatic European.  
 
Aplicaţia este destinată operatorilor economici şi organizatorilor de eveimente.  
 
”Aplicaţia nu înregistrează şi nu stochează informaţii. Aplicaţia doar verifică autenticitatea şi validitatea certificatelor digitale UE privind COVID”, a mai transmis CNCAV.  
 
Aplicaţia a fost dezvoltată de specialişti din STS - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. 
 
Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, noile măsuri pentru localităţile cu incidenţă cuprinsă între 3 şi 6 la mie, pe baza propunerilor CNSU. Prevederile care vizează atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul aplicaţiei mobile «Check DCC» au intrat în vigoare în 20 septembrie 2021.  
 
Cetăţenii străini care provin din state care nu emit certificatul verde, fac dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării cu documente emise de statele respective.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările