AUDIO Revoluţionarul Lorin Fortuna, un rătăcit periculos

AUDIO Revoluţionarul  Lorin Fortuna, un rătăcit periculos

AUDIO Revoluţionarul Lorin Fortuna, un rătăcit periculos

Erou al Revoluţiei din decembrie 1989, timişoreanul, acum lider al unei mişcări ezoterice, este acuzat că profită sexual de adeptele sale. Lorin Fortuna, revoluţionar de frunte în 1989, conduce Mişcarea Astrală România. Specialiştii susţin că timişoreanul suferă de o boală psihică, fiind considerat un pericol.


Citiţi şi:


Lorin Fortuna, în vârstă de 61 de ani, este unul dintre puţinii care au avut curajul de a ridica glasul împotriva regimului comunist în decembrie 1989, fiind în prim-planul revoluţiei de la Timişoara. La 20 decembrie a înfiinţat Frontul Democratic Român în clădirea Operei de la Timişoara, devenind preşedinte. A condus judeţul Timiş în perioada 22 decembrie – 12 ianuarie 1990. Este preşedinte al asociaţiei de revoluţionari Victoria din Timişoara şi, din 2004, membru al Colegiului Naţional al Institutului Revoluţiei Române.

Apoi, ceva s-a întâmplat cu Lorin Fortuna. A înfiinţat Mişcarea Astrală România şi Mişcarea Spirituală Sarmisegetuza, şocând cu teoriile sale.

„Gorilienii“ lui Fortuna

Fortuna susţine că apocalipsa va veni la 12.12.2012. Doar câţiva pământeni vor fi salvaţi – cei care-i urmează întru totul practicile – cu o navetă spaţială care va poposi pe Planeta Selena, mai precis pe Lună.  Lumea lui Fortuna este alcătuită din mai multe civilizaţii virtuale: şerpiliană.modificată-viperiană, balauriană, peştiliană-dragoniană, peştiliană-delfiniană, acvilaină-grifoniană şi goriliană.

Fostul revoluţianar se declară exemplar al civilizaţiei goriliene, care nu poate evolua decât “sorbind” din energia specifică acestei civilizaţii. Iar specifică gorilienilor este energia sexuală. Fortuna recomandă “fraţilor” săi gorilieni să aibă cel puţin şase parteneri sexuali permanenţi, evident relaţiile ocazionale suplimentare fiind cu atât mai benefice.

De aici problema. Lorin Fortuna are adepţi, în general femei racolate din rândul persoanelor cu afecţiuni psihice – anxietate, depresie. Relaţia acestor femei faţă de Fortuna este de “subordonare”. Îl ascultă orbeşte, încărcându-se de energia specifică gorilienilor, pentru a accede la “gradul astral” necesar salvării de la apocalipsă.

Una dintre aceste adepte, supusă lui Lorin Fortuna, este Anca Vahnovan, în vârstă de 51 de ani, fostă scenaristă a grupului Vouă.

Get the Flash Player to see this player.

„Face ce vrea cu ea“

Soţul Ancăi Vahnovan e disperat: femeia a plecat de acasă, din Bucureşti la Timişoara, unde parcurge etapele mântuirii astrale alături de Lorin Fortuna. Anca este bolnavă, suferă de “tulburare afectivă bipolară”, boală care o conduce iute de la depresie severă la momente de euforie şi invers. Soţul, Radu, are de la medic emis un bilet de internare nonvoluntară pe numele Ancăi.

“Nu vreau decât s-o internez pentru a fi tratată. Acest Fortuna s-a jucat cu mintea ei, a determinat-o să întrerupă tratamentul medicamentos şi face ce vrea el cu ea. Este un om foarte periculos”, spune Radu. Care susţine că, înaintea Ancăi, au mai fost cel puţin alte două femei subjugate de Lorin Fortuna.

În momentul în care Anca a plecat de-acasă, lăsându-şi soţul şi cele două fete, Radu l-a sunat pe liderul Mişcării Astrale, cerându-i socoteală. “I-am cerut s-o lase în pace că-i bolnavă. S-o lase în pace că are familie. Mi-a zis că soţia mea nu e bolnavă, ci atacată de civilizaţia extraterestră şerpiliană şi transformată într-un mutant civilizaţional. Zicea că el de fapt o tratează şi că unul dintre tratamentele de bază este sexul”, adaugă Radu, soţul Ancăi Vahnovan.

Din teoriile „demiurgului“

Mihai Eminescu este viitorul Dumnezeu Tutelar Civilizaţional al Civilizaţiei Virtuale Goriliene. El a părăsit Lumea Planetară Superioară a Planetei Terra cu o navă spaţială pentru a-şi lua în primire funcţia supremă. Mihai Eminescu îl înlocuieşte pe Menahem Esenianul, al cărui mandat de 2.000 de ani e pe cale să se încheie.

Ciprian Porumbescu, Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Constantin Rosenthal sunt dumnezei în Ierarhia Dumnezeiască şi Demiurgică aferentă Lumii Fizice predominant luminoase a Planetei Terra.

William Shakespeare, Giussepe Verdi, Lucian Blaga, Constantin Brâncuşi, George Enescu, John Lennon au fost agresaţi şi exorcizaţi civilizaţional de către Civilizaţia Virtuală Şerpiliană-Viperiană.

„Iisus Hristos a fost creat în mod deliberat ca un personaj fictiv, la care te rogi degeaba, deoarece nu-ţi poate răspunde, fiindcă nu există”.

„Una dintre cauzele care conduc la impotenţă sexuală, pentru bărbaţi, respectiv frigiditate sexuală, pentru femei, este fidelitatea sexuală prea îndelung practicată”.

I-am cerut lui Fortuna s-o lase pe Anca în pace că-i bolnavă. Mi-a zis că soţia mea e atacată de civilizaţia extraterestră şerpiliană şi transformată într-un mutant civilizaţional.
Radu
soţul Ancăi Vahnovan

Îndoctrinarea victimei şi fuga de acasă

Radu şi Anca s-au cunoscut în 1989 şi s-au căsătorit în 2000. În 1994, femeia s-a îmbolnăvit, diagnosticul de la acel moment fiind „anxietate“. A fost la medic şi urma cu sfinţenie tratamentul prescris. Până în 2006, când Lorin Fortuna a pătruns în viaţa ei. La început, prin intermediul OTV, unde fostul revoluţionar perora asupra civilizaţiilor extraterestre agresoare şi a sfârşitului lumii. Fortuna propunea şi terapii alternative, de pildă terapia ezoterică energetică, înconjurând statui şi monumente pentru căpătarea unui „grad astral“ mai mare. Sau pentru un „rang ezoteric“ mai important – care porneşte de la „merituos“, continuă cu „onorat“, „venerat“, „adorat“, „sublimat“ şi se încheie cu „beatificat“ sau „zeu“.

Anca a dorit să încerce tratamentul şi aşa a ajuns, alături de Radu, pentru prima dată la Timişoara, unde l-a cunoscut pe Lorin Fortuna.

În Timişoara a dat şi peste o veche prietenă din copilărie, apropiată a lui Fortuna. Prietenia s-a reînodat, celor două alăturându-se şi Elena Matei, pe atunci mâna dreaptă a liderului Mişcării Astrale. Despre această Elena Matei, soţul Ancăi spune că a trăit experienţe similare cu cele trăite acum de soţia sa. „Înaintea Ancăi, a fost Elena“.

„Profită de femei“

Anca Vahnovan şi Lorin Fortuna, „cuplu combatant ezoteric principal“ pe site-ul Misiunii Astrale  Foto: www.lorin-fortuna.ro

Fortuna le-a propus celor trei să asiste la emisiunile sale de la OTV. Între timp a avut grijă s-o îndoctrineze pe Anca Vahnovan cu ideile sale bizare. Se întâlneau des şi, pe nesimţite, femeia a devenit practicantă a teoriilor sale ezoterice. „A renunţat la medicamentele prescrise de medic, se ruga la zei, pleca noaptea să depolueze statui, se scula la trei dimineaţa să obţină gradul astral, începuse să bea alcool, lipsea cu zilele de acasă, îşi neglija familia. Tot ce-i ordona Fortuna să facă ea făcea cu sfinţenie“, povesteşte soţul, Radu.

Anca a plecat şi nu s-a mai întors. „M-a sunat şi mi-a zis că e în Bucovina cu Lorin Fortuna să obţină un alt grad astral. Individul acesta profită de aceste femei şi nimeni nu-i face nimic. M-am plâns la poliţie, la Parchet, nimic – mi s-a spus că nu au ce să facă. Între timp distruge familii şi vieţi“, spune Radu.

Contactat de „Adevărul“, Lorin Fortuna a susţinut că Anca Vahnovan a fost tot timpul liberă să facă ce vrea, că femeia a fost cea care i-a solicitat „tratamentul de exorcizare“ şi instruirea ezoterică. „Anca a ajuns acum la rangul suprem, cel de demiurg. Este liberă să facă ce vrea, eu n-am nicio influenţă asupra ei“, a spus Fortuna.

Fotografia Ancăi Vahnovan apare pe site-ul lui Lorin Fortuna, alături de „maestrul său“, în chip de „cuplu partenerial combatant ezoteric principal“. „Mi-a spus că nu se mai întoarce niciodată acasă, că familia nu mai este o prioritate. Acum este definitiv a lui Fortuna“, spune Radu. Anca nu este singura femeie cu care Fortuna a legat cupluri ezoterice, a căror energie sporeşte prin partide repetate de sex. Pe site apar alte trei.

600 de lei – „exorcizarea civilizaţională“

Lorin Fortuna spune că oricine poate afla din ce civilizaţie ezoterică face parte, însă pentru o sumă de bani cuprinsă între 30 şi 50 de lei. „Pentru o singură persoană costă 30 de lei, iar pentru două persoane costă 50 de lei“, a spus Lorin Fortuna. Revoluţionarul a explicat şi care sunt procedurile de a scăpa spre exemplu de civilizaţia balauriană. „Am avut un caz cu o femeie care suferea de herpes vaginal. Astfel de situaţii se întâmplă în cazul în care ea este goriliană şi el balaurian, iar puterea lui de atracţie este mai tare. Ea poate să scape de boală numai dacă scapă de balaurian“, a spus Fortuna.

Acesta a explicat şi care sunt procedurile pentru recuperarea gorilianului „combinat“ cu un membru al altei civilizaţii. „Se face exorcizarea. Mutantul civilizaţional stă în centru, iar şase persoane se rotesc în jurul lui şi tot restrâng cercul până când îl prind la mijloc, iar demonul cedează şi iese din el“, a spus Fortuna. După această etapă urmează tratamentul, care costă aproximativ 600 de lei. Din „medicamentaţie“ fac parte şi partidele de sex, care, potrivit lui Fortuna, „contribuie cel mai puternic la transferul de energie civilizaţională“. Liderul ezoteric spune că partidele de sex trebuie să aibă loc obligatoriu între gorilieni, fără a fi nevoie de o persoană anume. 

Tudose: „E la fel de periculos ca Gregorian Bivolaru“

Medicul psihiatru Florin Tudose susţine că, cel mai probabil, Lorin Fortuna suferă de o boală psihică. “Şi în preajma Revoluţiei trecea drept un personaj bizar. Dar acum cred că este bolnav psihic. Sunt mai mulţi factori care ar fi putut declanşa boala: alcoolul, o traumă emoţională, o structură genetică firavă...”, a declarat medicul Tudose pentru „Adevărul“.

Specialistul îl consideră pe Lorin Fortuna la fel de periculos ca Greogorian Bivolaru, celebrul lider al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA). “Aceşti lideri sectanţi atrag oameni cu un psihic instabil, oameni care în viaţa de zi cu zi nu sunt luaţi în seamă de nimeni. Şi pentru că liderul lor spiritual îi bagă în seamă, le insuflă ideea că sunt importanţi în cadrul grupului, ajung docili şi supuşi”, a mai adăugat Florin Tudose.

Mai citeşte şi:

Timişoara: Nostradamus de Banat prevede sfârşitul lumii în 2012

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: