Cursa Wizzair care zbura pe ruta Luton-Iaşi, aterizare forţată pe Otopeni. Cei 169 de pasageri, trimişi cu autocare spre destinaţie

Cursa Wizzair care zbura pe ruta Luton-Iaşi, aterizare forţată pe Otopeni. Cei 169 de pasageri, trimişi cu autocare spre destinaţie

Aeronava cu inmatricularea HA-LWD a avut probleme tehnice, dar a aterizat cu bine  FOTO wikimedia.org

Aeronava de tip Airbus 320 care efectua zborul WZZ 3652 pe ruta Luton-Iasi, a efectuat o aterizare de urgenţă pe aeroportul Henri Coanda luni, la ora 14.26, ca urmare a unei probleme tehnice, informează CNAB.

UPDATE:

Compania Wizz Air a pus autocare la dispoziţia pasagerilor cursei Luton-Iaşi care au aterizat la Bucureşti din cauza unor probleme tehnice şi se estimează că aceştia vor ajunge la destinaţie la ora 23.15.

„Aeronava care opera zborul Wizz Air W6 3652 de la Londra Luton la Iaşi a fost redirecţionată către Bucureşti din cauze tehnice. Avionul a aterizat în condiţii normale şi este în curs de verificare. Pasagerilor li s-a oferit transport cu autocarele din Bucureşti, estimându-se că vor ajunge la Iaşi în jurul orei 23:15, ora locală. Wizz Air îşi cere scuze tuturor pasagerilor pentru orice incoveniente cauzate, însă siguranţa pasagerilor, a echipajului şi a aeronavei este prioritatea noastră”, au transmis, luni seară, reprezentanţii Wizz Air, potrivit news.ro

La bordul avionului Wizzair cu numărul de înmatriculare HA-LWD erau 169 de pasageri, 5 copii şi echipajul format din 2 piloţi şi 4 însoţitori de zbor.

Conform procedurilor pentru astfel de situatii, s-a format dispozitivul pentru pista 08L. Practic, la faţa locului au fost aduse mai multe maşini de intervenţie printre care şi unele de stingere a incendiilor. Aeronava, un Airbus A320, a aterizat fara probleme, precizează compania de aeroporturi.

Este încă neclar de ce piloţii au decis să aterizeze la Bucureşti din cauza problemelor tehnice cu toate că au survolat nordul Moldovei, iar destinaţia zborului era municipiul Iaşi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: