Arestarea preventivă a deputatului Titi Holban, discutată în plenul Camerei Deputaţilor în sesiunea extraordinară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, să trimită Comisiei juridice cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UNPR Titi Holban, pentru elaborarea unui raport care să fie supus votului plenului în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare, potrivit Mediafax.

”Biroul Permanent a decis să trimită la Comisia juridică cererea de arestare preventivă a deputatului Titi Holban. Comisia are trei zile la dispoziţie până sâmbătă inclusiv, iar până duminică să fie raportul prezentat Biroului Permanent”, a precizat secretarul Camerei Niculae Mircovici, citat de Mediafax.

El a mai spus că raportul Comisiei juridice va fi pus pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare care va avea loc săptămâna viitoare probabil în zilele de 2 şi 3 iulie, împreună cu celelate puncte.

DNA: Holban, un „pericol” pentru societate

Procurorii DNA au transmis marţi procurorului general al României cererea şi referatul de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Titi Holban.

Potrivit unui comunicat emis de procurorii anticorupţie, deputatul Holban este un pericol pentru ordinea publică, iar lăsarea sa în libertate ar putea determina şi alte persoane să comisă asemenea infracţiuni.

„Din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. În acest sens, trebuie avută în vedere modalitatea săvârşirii faptelor şi rezonanţa acestora, astfel încât luarea măsurii preventive este necesară pentru a elimina temerea că organele judiciare nu reacţionează eficient împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită. Cercetarea unor asemenea persoane în stare de libertate ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni, având în vedere poziţia inculpatului şi natura faptelor de care este acuzat”, potrivit DNA.

Trafic de influenţă pentru 10.000 de euro

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de deputatul Titi Holban, pentru trafic de influenţă.

„În luna ianuarie 2014, inculpatul Holban Titi a acceptat promisiunea unui denunţător că, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv, în două tranşe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie”, au scris procurorii în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.


Pe aceeaşi temă:

UPDATE Deputatul UNPR Titi Holban, pus sub acuzare pentru trafic de influenţă. Procurorii cer încuviinţarea arestării

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite