Alex Bodi, fost soţ al Biancăi Drăguşanu, arestat preventiv după ce a încălcat condiţiile controlului judiciar

Alex Bodi,
fost soţ al Biancăi Drăguşanu, arestat preventiv după ce a încălcat condiţiile controlului judiciar

Curtea de Apel Craiova a decis arestarea preventivă a omului de afaceri Alex Bodi, fost soţ al Biancăi Drăguşanu, după ce a încălcat controlul judiciar prin neprezentarea la procesul în care este acuzat de trafic de persoane.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decizia a fost luată la solicitarea procurorilor DIICOT. Alex Bodi este judecat, alături de alte 29 de persoane, într-un dosar în care sunt vizate fapte de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, şantaj, sustragere de sub sechestru, trafic de minori, deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, spălarea banilor şi mărturie mincinoasă.

Potrivit rechizitoriului DIICOT, liderii grupării se aflau în relaţie cu gruparea „Hells Angels”, catalogată la nivel internaţional de către autorităţi drept „sindicat de crimă organizată”, specializat în trafic de persoane, de droguri, de armament, omoruri „la comandă” şi alte infracţiuni grave. Zeci de tinere au ajuns în bordelurile din Germania prin această reţea.

Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu este acuzat de procurori că ar fi transportat zeci de tinere în ţări din Europa, pentru practicarea prostituţiei.

Cercetările au început în anul 2015, când DIICOT Craiova s-a sesizat că, sub coordonarea lui Constantin Adrian Tâmplaru, aflat în Penitenciarul Craiova, s-a constituit un grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane şi proxenetism. Şi alţi deţinuţi au aderat la această grupare, care au început să racoleze tinere prin intermediul reţelelor sociale prin metoda „Loverboy“.

Tinerele erau făcute să creadă că aveau o relaţie sentimentală şi că vor avea un viitor comun, după care erau duse în ţări din Europa, unde erau constrânse să se prostitueze.

„Membrii grupării îl încunoştinţau (n.red. - pe Adrian Tâmplaru) cu privire la tinerele pe care le recrutau şi locurile în care le transportau şi adăposteau, solicitându-i aprobarea pentru acţiunile lor; media neînţelegerile dintre membrii grupării şi îi îndruma cu privire la activitatea infracţională; colecta «taxe de protecţie»), căruia membrii grupării i se adresau cu apelativul „naşu”, iar acesta le zicea «fini», s-au pus bazele unei grupări infracţionale (autointitulată «familia»/«frăţia adevărată»/«familia) specializată, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori şi proxenetism, în secundar în şantaj (consecinţă a plăţii unor taxe de protecţie)“, se arată în rechizitoriu.

Tinerele, unele dintre ele minore, erau transportate în Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveţia şi erau constrânse să se prostitueze. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările