Am în vedere ştirea referitoare la o eventuală plecare la şefia Consiliului european a preşedintelui Klaus Iohannis. Un fapt ce ar urma să se întâmple îndată după încheiere actualului mandat al domniei-sale. Adică după decembrie 2019. Aceasta însemnând că dl. Klaus Werner Iohannis nu îşi va mai încerca norocul la viitoarele alegeri prezidenţiale. 

Nu este chiar inutil să facem un recurs la memorie şi să ne reamintim că bună parte dintre mediile de informare ce au dat cu prioritate ştirea (fie că este vorba despre România tv sau despre publicaţia online Ştiri pe surse) au fost foarte adesea prinse cu mâţa-n sac. Tocmai fiindcă au probat fie din naivitate, fie au acţionat pripit şi neprofesionist din dorinţa de a o lua înaintea altora, fie că au lansat informaţii false. Că au făcut-o deliberat, cu bună ştiinţă, nutrind intenţii şi interese nu tocmai dintre cele mai binevoitoare.

Până la ora la care scriu eu acest comentariu, Biroul de presă al Palatului Cotroceni nu a emis nici un comunicat referitor la sus-menţionata (pretinsă) ştire. Nu s-a recurs nici măcar la acea formulă socotită de unii salvatoare, care, la urma urmei, prin ambiguitatea ei esenţială nu face decât să alimenteze zvonistica în jurul oricărui subiect despre care nu există încă informaţii foarte sigure. Am în vedere o frază ce ar spune sec că „Biroul de presă al Palatului Cotroceni nici nu confirmă, nici nu infirmă informaţia”. Sigur, s-ar putea invoca drept explicaţie pentru tăcerea şefului Statului faptul că nu stă în firea preşedintelui Iohannis să comenteze zvonuri. Ceea ce ar fi şi un indiciu că nu e mai nimic adevărat în ele.

Cred  că, de data aceasta, preşedintele Klaus Iohannis ar cam trebui să îşi încalce obiceiurile şi firea şi să lămurească cât mai degrabă lucrurile. Mai întâi fiindcă mulţi analişti serioşi de politică externă cred că ar fi puţin probabil ca est-europeanului Donald Tusk să îi succeadă cineva,un fost şef de Stat sau de guvern, provenit din aceeaşi zonă. Oricât de mare pondere ar avea statele est-europene în configuraţia Consiliului european, oricât de în graţiile Berlinului şi ale Parisului ar fi dl. Iohannis, oricât de bine ar stăpâni domnia sa limbi de circulaţie internaţională precum engleza, franceza, germana. Or, dacă ceva mai încolo opinia sus-menţionaţilor analişti ar fi confirmată de fapte, sunt gata să pariez că tăcerea preşedintelui Iohannis ar fi întoarsă împotriva domniei sale. Cu siguranţă, chiar în cursul campaniei prezidenţiale din anul 2019.

În al doilea rând fiindcă sunt multe cercuri interesate în mediile bucureştene –politice şi nu numai- să insiste asupra iminenţei plecării la Bruxelles a actualului preşedinte, odată ce îşi va fi încheiat mandatul. Deoarece o asemenea posibilitate (cu câtă convingere, cu câte argumente suspecte o repetă brigandul de presă Sorin Roşca Stănescu, cu câtă patimă i se alătură sociologul de partid Marius Pieleanu!) ar debilita deja grav poziţia d-lui Iohannis în arhitectura politicii româneşti.

Nimeni nu a uitat, de pildă, că imediat după ce, în luna iulie a anului 2000, fostul preşedinte Emil Constantinescu a făcut anunţul că renunţă la o a doua candidatură domnia sa aproape nu a mai contat în viaţa politică din România. Poate că cei care insistă să sublinieze cât de bun ar fi cineva precum dl. Iohannis la Bruxelles (iar acei cineva se recrutează tot din rândul acelora ce repetă până târziu în noapte ba pe la România tv, ba pe la Antena 3, ba pe la pestilenţiala emisiune a lui Ionul Cristache de pe tot mai jalnicul, mai pesedizatul, mai de neprivitul TVR 1), urmăresc exact acest lucru. Ca preşedintele Iohannis să înceapă încă de acum să nu mai conteze. Nu de alta, dar prea le stă în cale în punerea în practică a planurilor lor mârşave, celor de la PSD şi de la ALDE. Prea e ciudat că o atare ştire vine a doua zi după ce coaliţia aflată la guvernare a primit lecţii usturătoare de la prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, dl. Frans Timmermans.