Analiză realizată de Horia Blidaru*

Nu pentru că ar fi Centenarul primei eliberări a Budapestei de către Armata Română, ci pentru că Ungaria e în plină ofensivă internaţională pentru a obţine beneficii de pe urma gazului românesc din Marea Neagră. Campania revizionistă anti-Trianon continuă însă.

„Maghiarii ştiu că în Europa Centrală şi de Est se pot face progrese nu prin modificarea frontierelor politice stabilite în urmă cu 100 de ani, nu prin urmărirea exclusivităţii de către naţiunile majoritare, nu prin eliminări violente, prin falsificarea istoriei şi prin provocări intimidante, ci prin relaţii economice naturale, de transport şi logistică, precum şi prin cultură, prin exploatarea în comun a relaţiilor, a oportunităţilor şi a resurselor de oportunitate, ca în cei 1000 de ani parcurşi“, a declarat László Kövér, în Biserica Reformată din Ştefăneşti, la cea de-a 23-a întâlnire a Alianţei Sfântului Rege (Szent Király Szövetség), care reuneşte aşezările din Bazinul Carpatic ce poartă numele de Sfântul Ştefan (Szent István) şi Sfântul Rege (Szent Király).

„Relaţii economice naturale, de transport şi logistică“ - aluzie mai transparentă la gazul din Marea Neagră nici că se putea. Să nu uităm avertismentul din primăvară al ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto, că „Ungaria va semna un nou acord pe termen lung de aprovizionare cu gaze naturale din Rusia, dacă grupul american Exxon Mobil Corp nu va lua o decizie finală, până în luna septembrie, privind investiţia în proiectul offshore Neptun“.

Îmblânzirea de ton a preşedintelui Parlamentului Ungariei a fost compensată, la aceeaşi reuniune de la Ştefăneşti, la început de august, de mesajul directorului pe probleme publice al Bisericii Unitariene Maghiare, István Kovács, care a declarat că nu există niciun motiv de disperare, pentru că timpul lucrează în favoarea maghiarilor, „deoarece noi nu ne-am furat ţara prin şiretlicuri rapide, ci am construit-o într-un mileniu“.

Aluzie la Tratatul de la Trianon, pe care Ungaria se pregăteşte să-l comemoreze în mod oficial, în urma declarării de către forul prezidat de László Kövér a anului 2020 ca „an al solidarităţii naţionale“. În hotărâre, conform agenţiei ungare de presă MTI, se arată că Parlamentul a luat decizia să comemoreze împlinirea a 100 de ani de la tratatul de pace care a destrămat teritoriul Ungariei istorice şi în urma căruia o treime din naţiunea maghiară a ajuns sub autoritatea unor state străine. Hotărârea fost luată „ţinând cont de problemele politice, economice, juridice şi psihologice create de acest tratat de pace, nerezolvate până în prezent, dar în acelaşi timp, bazându-se pe credinţa de dăinuire a maghiarilor de peste hotare şi apreciind rezultatele politicii de unificare a naţiunii, fără modificarea graniţelor, în mod paşnic, începând din 2010“.

Preşedintele Parlamentului ungar, László Kövér

În replică promptă, Ministerul Afacerilor Externe al României, a atras atenţia că „orice încercare de rescriere a istoriei şi de aducere în discuţie a unor poziţii revizioniste este inacceptabilă şi nu se potriveşte realităţii Europei secolului XXI sau ambiţiilor de cooperare bilaterală. Ministerul Afacerilor Externe respinge ca nefondate justificările invocate pentru promovarea acestei declaraţii, din perspectiva României neexistând “probleme politice, economice, juridice şi psihologice create de acest tratat de pace, nerezolvate până în prezent“. Tratatul de la Trianon, care a stabilit, între altele, frontiera dintre România şi Ungaria, nu reprezintă o problemă care să reclame rezolvare, astfel precum încearcă sistematic să acrediteze autorităţile de la Budapesta şi nici nu reprezintă o tragedie, astfel precum se notează în textul actului adoptat de Parlamentul Ungariei“, conform comunicatului MAE.

„România a reuşit în secolul XX, prin armata sa, să oprească două primejdii capitale care ameninţau continentul european.“ - Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române

Trianonul revine, de altfel, obsesiv în discursurile oficialilor maghiari. Marţi, la Cluj, cu prilejul Zilei Naţionale a Ungariei, ministrul coordonator al Cancelariei prim-ministrului Ungariei, Gergely Gulyás, vorbind despre moştenirea lăsată de Sfântul Ştefan maghiarilor, a comparat-o cu o casă de piatră „la care fiecare generaţie a adăugat câte ceva, din care câteodată a fost separată câte o cameră, alteori a fost mistuită de flăcări sau a fost cedată ruşinos chiar de noi“.

„Ca maghiar, mă doare Trianonul“ - stă scris pe monumentul care reproduce harta Ungariei Mari şi graniţele actuale, din fotografia ce ilustrează acest articol (sursa foto aici). Este numai una din numeroasele evocări de pe teritoriul ungar, prin monumente, cruci ori panouri, ale tratatului semnat la 4 iunie 1920, în Palatul Marele Trianon de la Versailles, de către 16 ţări aliate, inclusiv România, cu Ungaria.

„Să piară Trianonul!“ este lozinca recurentă – fie transmisă mai mult sau mai puţin aluziv de politicienii maghiari, fie scandată în marşuri, precum cel din martie de la Târgu Mureş, ori strigată la reuniuni ca tabăra asociaţiei extremiste Tineretul Maghiar Ardelean (EMI) de lângă Gheorgheni, la care principal invitat a fost, săptămânile trecute, preşedintele Parlamentului Ungariei.

Cunoscut în România pentru scandalul provocat în 2012 prin intenţia reînhumării la Odorheiu Secuiesc a politicianului fascist şi scriitorului Jòzsef Nyírő, László Kövér - fost coordonator al serviciilor secrete ungare după căderea comunismului şi, din 2010, preşedintele Adunării Naţionale a Ungariei - este promotorul unui discurs naţionalist-conservator (în Europa „nu trebuie să construim societăţi deschise lipsite de identitate“, declara el, acum doi ani, la Cluj) şi homofob (în luna mai a acestui an i-a asimilat pe homosexuali pedofililor). Kövér a provocat, de-a lungul carierei, controverse prin declaraţiile agresive la adresa României şi Slovaciei. Astfel, a acuzat guvernul român de “comportament necivilizat, isteric şi barbar“, după ce a retras autorizaţia de reînhumare a lui Jòzsef Nyírő.

Statuia generalul Gheorghe Mărdărescu de la Cluj

Din păcate, prea ocupată cu obsesia rescrierii istoriei, Ungaria a ratat, în această vară, prilejul de a aniversa Centenarul eliberării Budapestei de sub teroarea bolşevică a lui Béla Kun, la 4 august 1919, de către armata română, sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, cu preţul vieţii a 3670 de militari români căzuţi în luptă, alţi 8000 fiind victime ale epidemiei de tifos exantematic. În al doilea război mondial, 10708 soldaţi români s-au sacrificat, în sângeroasa bătălie din iarna 1944-1945, pentru eliberarea capitalei maghiare de sub regimul fascist.

Este remarcabilă, în sensul celebrării corecte a istoriei comune, dezvelirea la Cluj, la început de august, a statuii generalului Mărdărescu, „unul dintre artizanii României libere şi unite“ şi „un părinte al Europei democratice, ferite de regimuri totalitare“, după cum l-a descris, în cadrul ceremoniei, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

„România a reuşit în secolul XX, prin armata sa, să oprească două primejdii capitale care ameninţau continentul european. E vorba de două regimuri dictatoriale, unul de extremă stângă şi celălalt de extremă dreaptă. În 1919, prin campania din Ungaria, Armata Română a oprit avansarea bolşevismului, a comunismului de tip sovietic spre centrul Europei, pentru că eventuala victorie a lui Bela Kun ar fi deschis calea afirmării Republicii Sovietice Bavaria. În 1944-1945, campania Armatei Române spre vest, în alianţă cu Naţiunile Unite, a contribuit la înfrângerea fascismului, inclusiv a variantei de fascism de la Budapesta, care se crampona de putere“, a subliniat preşedintele Academiei Române.

*Horia Blidaru este expert LARICS pe probleme europene şi membru al Consiliului de Experţi LARICS.