26 de studenţi de la Universitatea Agronomică au recunoscut că au dat şpagă unui profesor şi au încheiat acorduri cu procurorii

26 de studenţi de la Universitatea Agronomică au recunoscut că au dat şpagă unui profesor şi au încheiat acorduri cu procurorii

Foto arhiva Sursa: IPN

Un număr de 15 studenţi de la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului General, fiind acuzaţi că au dat bani unui profesor pentru a promova examene restante.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parchetul precizează că, în total, au făcut obiectul cercetărilor 41 de studenţi de la Facultatea de Medicină Veterinară. Cu 26 de studenţi s-au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei (25 dintre aceştia fiind deja condamnaţi de către Tribunalul Bucureşti cu pedepse de câte 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare), restul de 15 fiind trimişi în judecată în acest dosar. Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

Ce spun procurorii din PG

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul lunii iunie 2016, în calitate de studenţi în anul VI la Facultatea de Medicină Veterinară, inculpaţii Valentina Iancu, Ioana Alexandra Iancu, Alexandra Savu, Anca Bulai, Alexandru Radu şi Ionela Tatcu au oferit, prin intermediar, câte 350 de lei inculpatului Ovidiu Savu, cadru didactic de la Facultatea de Medicină Veterinară (trimis în judecată în alt dosar), pentru ca acesta să-şi traficheze influenţa pe lângă tatăl său, profesor la aceeaşi facultate, în vederea promovării examenului restant la disciplina „Lucrări practice în unităţile de sacrificare şi procesare a produselor alimentare”, din semestrul II, la care acesta din urmă era titular.

De asemenea, în calitate de studentă în anul VI la Facultatea de Medicină Veterinară, Maria Magdalena Dumitru a oferit, prin intermediar, suma de 500 de lei aceluiaşi cadru didactic, pentru a promova la disciplina „Ştiinţa, Tehnologia şi Calitatea Alimentelor”, unde Ovidiu Savu era titular.

Totodată, Graţiela Uţina, Cristina Maria Tomescu, Mihai Cristian Cristescu, Cosmin Boarcăş, Florentina Caloeanu şi Ioana Chiţescu, în calitate de studenţi la Facultatea de Medicină Veterinară, în anul VI, au oferit în cursul lunii iulie 2016, prin intermediar, sume de 350 sau de 400 de lei lui Ovidiu Savu pentru ca acesta să-şi traficheze influenţa pe lângă tatăl său, în vederea promovării examenului de practică din cadrul examenului de licenţă.

În plus, Aniela Mogoş, în calitate de studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, anul V, a oferit, în cursul lunii iulie 2016, tot prin intermediar, suma de 900 de lei lui Ovidiu Savu, pentru ca acesta să-şi traficheze influenţa pe lângă tatăl său, cu scopul de a promova examenul restant la disciplina „Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare”.

În ceea ce o priveşte pe Ştefana Iulia Lăzăroiu, aceasta a oferit în calitate de studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, anul V, prin intermediar, suma de 600 de lei lui Ovidiu Savu pentru a promova la disciplina "Igiena şi tehnologia alimentară", cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, dar şi suma de 900 de lei pentru ca acelaşi cadru didactic să-şi traficheze influenţa pe lângă tatăl său, pentru a-şi asigura promovarea la examenul de "Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare".

Discuţiile, pe Telegram

Procurorii susţin că sumele de bani erau strânse de o studentă, persoană de încredere a lui Ovidiu Savu, fie direct de la studenţi, fie prin şefii de grupă, apoi predaţi lui Ovidiu Savu, împreună cu lista celor care au dat bani, precizându-se disciplinele la care trebuiau promovaţi.

De menţionat faptul că discuţiile dintre studentă şi Ovidiu Savu, cu privire la suma strânsă şi studenţii care au dat bani în vederea promovării examenului, au fost purtate prin intermediul sistemului de comunicare Telegram.

Cercetările efectuate în cauză au relevat faptul că promovarea examenelor contra cost era o practică generalizată a lui Ovidiu Savu, care nu declara admişi studenţii la examene, indiferent de modul cum tratau subiectele, pentru a-i determina să-i ofere bani, încălcându-se atât dispoziţiile legale, dar şi codul de etică şi deontologie profesională.

Într-un dosar separat, Ovidiu Savu a fost trimis în judecată, în septembrie 2016, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale) şi trafic de influenţă în formă continuată (4 acte materiale). În iunie 2017, el a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la doi ani şi jumătate închisoare cu suspendare, însă decizia nu este definitivă.




 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: