VIDEO Noul acord dintre MAI şi BOR limitează implicarea poliţiştilor în distribuirea luminii sfinte. Slujbele au loc fără credincioşi. Declaraţia lui Vela

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat miercuri seară noul acord dintre MAI şi BOR, prin care implicarea poliţiştilor în distribuirea luminii sfinte şi a paştilor către credincioşi va fi limitată la spitalele şi centrele de carantină fără preot. Populaţia nu va putea participa la slujba de Înviere şi nu se va permite părăsirea domiciliului pentru a lua lumină.

Principalele declaraţii ale ministrului Vela

”În această seară am avut o discutie cu PF al BOR şi am ajuns la un nou acord. Având în vedere estimările recente ale specialiştilor, pentru a spori măsurile de prevenire a infecţiei cu noul Coronavirus, acordul BOR şi MAI din 14 aprilie se modifică”, a anunţat Marcel Vela. 

Astfel:

1. Slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR şi prevederilor din MO privind reuniunile publice fără participarea credinciosilor în incinta, sau în curtea lăcaşurilor de cult

2. Pâinea sfinţită va fi distribuită la domiciliul credincioşilor de către personalul clerical şi personalul din parohie, vineri şi sambătă, în intervalul 8-17 şi în prima zi de Paşti între orele 6-12, la solicitarea credincioşilor

3. Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de personalul clerical

4. Credincioşii vor primi Paştile şi Sfânta Lumină din pragul casei sau ferestre fără a ieşi în casă. În zona locuinţelor familiale va fi primit de un reprezentant care va purta mască şi mănuşi.

5. În spitale, cadrele MAI vor distribui Sfânta Lumină precum şi centrelor medicale şi de carantină

Structurile MAI vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi Sfintei Lumini

***

Preşedintele Klaus Iohannis a atacat direct acordul încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Biserica Ortodoxă Română, prin care credincioşilor le era permis mersul la biserică începând din Joia Mare până duminică pentru a lua Paştile, iar voluntarii, preoţii şi forţele de ordine trebuiau să ajute la transmiterea Luminii Sfinte către credincioşi până la scara blocului, poarta casei etc. Demnitarul le-a cerut ministrului Vela şi premierului Orban să revină asupra protocolului, susţinând că el vine în contradicţie cu sfaturile experţilor în Sănătate şi le-a cerut românilor să stea acasă de Paşte pentru a nu se ajunge la o explozie a cazurilor după Sărbători.

„Suntem în prima zi din starea de urgenţă prelungită şi, din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare. Avem, între timp, peste 7.200 de cazuri de persoane infectate, deci, nici vorbă de relaxare! Este regretabil să observăm, şi în viaţa noastră, şi în viaţa publică, că de multe ori cele mai bune intenţii creează cele mai mari complicaţii. Aşa se pare că se întâmplă şi cu un aşa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne şi Biserica Ortodoxă. Voi solicita premierului Orban şi ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul „Staţi acasă!”, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungeşte starea de urgenţă şi care, evident, respectă toate ordonanţele militare. (...) Staţi acasă! Altfel, după Sărbători, vom avea înmormântări!”, a spus şeful statului.

Ce presupunea acordul dintre Ministerul de Interne şi Biserică

Protocolul încheiat de Ministerul Afacerilor Interne şi Biserica Ortodoxă Română, prezentat marţi seară de ministrul Vela, venea cu o serie de reguli menite a permite credincioşilor să ia Lumină şi prescuri sfinţite. Astfel, pâinea binecuvântată urma să fie distribuită credincioşilor vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 7- 17.00, în toate parohiile, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul bisericii şi voluntari, cu măsuri de protecţie. Pentru credincioşii bolnavi şi cei peste 65 de ani, Paştile urmau să fie distribuite la domiciliu de către voluntari, începând cu ziua de vineri, cu respectarea măsurilor de protecţie, mască sanitară şi mănuşi. De asemenea, credincioşilor le era permisă ieşirea în proximitatea casei, respectând regulile de distanţare socială, „în acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină, primită de la voluntari, tuturor vecinilor”, susţinea ministrul Vela. La fel, în zonele carantinate, Sfânta Lumină urma să fie dusă cu ajutorul personalului MAI, iar în noaptea de Înviere era permisă circulaţia tuturor preoţilor care distribuie Sfânta Lumină , cât şi a voluntarilor, care ar fi trebuit să aibă mască şi mănuşi de protecţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite