Un bătrân a murit într-un incendiu în locuinţa sa, marţi dimineaţă, în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bucureştean în vârstă de 70 de ani a decedat, marţi dimineaţă, după ce în locuinţa a izbucnit un incendiu. Evenimentul a avut loc în zona Petricani.

Un bărbat de 70 de ani, care avea probleme locomotorii, a murit, marţi dimineaţă, după ce în locuinţa sa a izbucnit un incendiu, care ulterior s-a extins şi la casa vecină, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile, informează Mediafax.

Potrivit oficialului ISU, focul a izbucnit în jurul orei 6.00 la o casă de pe strada George Zamfir, în zona Petricani.

Iniţial, pompierii au trimis trei autospeciale de stingere, însă, pentru că flăcările s-au extins şi la casa vecină, pe o suprafaţă totală de aproximativ 200 de metri pătraţi, a mai fost nevoie de încă patru autospeciale de stingere.

Pompierii au găsit în locuinţa care s-a aprins prima cadavrul unui bărbat, de aproximativ 70 de ani, cunoscut cu probleme locomotorii.

După aproape două ore, focul a fost stins.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite