Salsa pentru epileptici: astăzi se organizează flashmobul „Purple Salsa”, în Piaţa Universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flashmob-ul are loc începând cu ora 16.30 în Piaţa Universităţii. FOTO Adevărul
Flashmob-ul are loc începând cu ora 16.30 în Piaţa Universităţii. FOTO Adevărul

Asociaţia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare organizează, cu ocazia Zilei Internaţionale a Luptei Împotriva Epilepsiei, un flashmob în centrul oraşului la care vor participa apropiaţi ai bolnavilor de epilepsie şi dansatori de salsa de la cele mai importante şcoli de profil din Capitală.

Astfel, potrivit unui comunicat emis de către organizatori către Mediafax, participanţii vor înălţa câteva zeci de baloane mov şi vor împărţi pliante cu informaţii despre măsurile de intervenţie în caz de crize epileptice.

Evenimentul va începe la ora 16.30, în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

"Toate proiectele noastre sunt caracterizate de energie şi optimism şi, chiar dacă epilepsia este o povară greu de dus, noi ne-am propus să marcăm această zi, împreună, prin dans", a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare, Adela Chirică, pentru sursa citată.

Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Epilepsiei (26 martie) este denumită şi Purple Day pentru că movul este culoarea aleasă ca simbol pentru această boală. Culoarea lavandei - plantă asociată cu singurătatea şi izolarea, movul este asociat cu stări extrem de cunoscute epilepticilor, arată organizatorii.

La nivel mondial, epilepsia - caracterizată prin convulsii repetate şi alte afecţiuni - afectează peste 50 de milioane de persoane, un om din 100 suferind de această boală. În România, există circa 200.000 de oameni care suferă de această afecţiune, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cu toate astea, medicii susţin că numărul pacienţilor care suferă de epilepsie ar fi mai mare, de 300.000 până la 500.000 de oameni.

Asociaţia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare a fost înfiinţată în 2012. Printre proiectele pe termen lung ale asociaţiei se numără susţinerea şi consilierea familiilor afectate, un acces mai bun la medicaţia de generaţie nouă, creşterea gradului de cunoaştere a formelor rare de epilepsie, prin organizarea de evenimente şi conferinţe, dar şi prin crearea unui centru de zi pentru copiii cu epilepsie.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite