Primul centru de vaccinare pentru elevi şi profesori se deschide într-o şcoală de renume din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul de vaccinare, primul deschis într-o instituţie de învăţământ preuniversitar, va funcţiona în cabinetele medicale existente în incinta şcolii Laude – Reut Foto: Arhivă
Centrul de vaccinare, primul deschis într-o instituţie de învăţământ preuniversitar, va funcţiona în cabinetele medicale existente în incinta şcolii Laude – Reut Foto: Arhivă

Primul centru de vaccinare împotriva COVID-19, destinat elevilor şi cadrelor didactice, va fi înfiinţat în Bucureşti, în cadrul Complexului Educaţional Laude-Reut, instituţie cu tradiţie în învăţământul privat din România.

„Demersul, de maximă importanţă în contextul pandemic actual, va fi marcat printr-un eveniment de amploare, care va avea loc pe 30.08.2021, de la ora 14.30, cu susţinerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, prin doamna director executiv Oana Nicolescu, şi a Centrului Naţional de Vaccinare (CNCAV), cu prezenţa domnului coordonator doctor Valeriu Gheorghiţă.

La evenimentul ce se va desfăşura pe aleea pietonală din Piaţa Leul Ierusalimului din Capitală vor fi prezenţi, alături de elevi, părinţi şi personal didactic din cadrul Complexului Educaţional Laude-Reut, şi oficiali ai minsterelor Educaţiei şi Sănătăţii, diplomaţi şi reprezentaţi ai mediului de afaceri”, se arată într-un comunicat transmis de Complexul Educaţional Laude-Reutucaţional Laude-Reut.

„În contexul pandemic actual şi în urma experienţei unui an şcolar dificil cauzat de pandemia de coronavirus, suntem cu toţii conştienţi de importanţa vaccinării pentru prevenirea îmbolnăvirii şi, totodată, pentru reluarea activităţilor zilnice în condiţii cât mai apropiate de normalitate. De asemenea, ştim cu toţii cât de benefic şi de important este, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, actul educaţional desfăşurat faţă în faţă. De aceea, facem toate eforturile ca, în anul şcolar ce urmează să înceapă, toţi elevii şi cadrele didactice să se bucure în siguranţă de prezenţa fizică în sălile de clasă, declară Tova Ben Nun-Cherbis, fondatoare şi preşedinte al Complexului Educaţional Laude- Reut. 

Centrul de vaccinare, primul deschis într-o instituţie de învăţământ preuniversitar, va funcţiona în cabinetele medicale existente în incinta şcolii Laude – Reut. Vaccinarea va fi realizată de către cadre medicale specializate puse la dispoziţie de DSP Bucureşti, cu respectarea tuturor normelor de siguranţă sanitară care se impun în acest sens. 

Cunoscând importanţa vaccinării pentru reluarea cursurilor din băncile şcolii, dar şi din dorinţa de socializare, de regăsire cu profesori şi colegi, după o absenţă de aprope un an, o parte dintre elevii Complexului Educaţional Laude-Reut s-au vaccinat împotriva COVID - 19 încă de la finalul anului şcolar 2020-2021. 

„Emma este un copil responsabil, ne-am informat şi a decis că vrea să se vaccineze şi am rezolvat acest aspect. Sperăm din tot sufletul să nu mai existe şcoală online anul acesta şi să convingeţi cât mai mulţi elevi să se vaccineze, astfel încât să fim cu toţii în siguranţă, spune Adriana Roibu, mama unei eleve de clasa a VIII-a, din cadrul Laude-Reut. 

În campania de vaccinare a Complexului Educaţional Laude-Reut vor avea oportunitatea să se înscrie pentru a fi vaccinaţi împotriva COVID- 19, în afară de profesori şi elevi cu vârsta de peste 12 ani, şi părinţii şi bunicii care locuiesc la aceeaşi adresă, în contextul în care, aşa cum subliniază domnul doctor Valeriu Gheorghiţă, este important să promovăm conceptul de imunizare la nivelul întregii familii, deoarece există riscul că un copil care se infectează să transmită virusul membrilor familiei.

Despre Complexul Educaţional Laude-Reut 

Complexul Educaţional Laude-Reut este o instituţie privată de învăţământ, una dintre şcolile de elită din România. A fost înfiinţată în anul 1997 sub denumirea de Şcoala Lauder-Reut, cu sprijinul Ronald S. Lauder Foundation. De la bun început, misiunea sa a fost revitalizarea şi păstrarea moştenirii culturale evreieşti şi a limbii ebraice în diaspora europeană, devastată de Holocaust şi de anii de regim comunist. 

În 2018, Şcoala Lauder-Reut a devenit Complexul Educaţional Laude-Reut. Şcoala este autorizată ca instituţie de învăţământ bilingv, cu predare în română şi engleză, pentru toate nivelurile de învăţământ, de la grădiniţă la ciclul liceal, având în prezent un efectiv de aproximativ 500 de copii.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite