Paula Seling şi Ovi au luat avionul Bucureşti-Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turneul european de promovare a piesei „Playing with fire“ pentru finala Eurovision de la Oslo a început la Chişinău, în Republica Moldova şi continuă în capitala Belgiei.

Citiţi şi

Piesa „Playing with fire“ ar putea fi descalificată

Paula şi Ovi, în vizită la „Adevărul“

Partenerii moldoveni au oferit un sprijin promoţional exemplar, într-o singură zi realizându-se apariţii la Televiziunea Naţională, Teleradio Moldova, Muz TV, Kiss FM şi Hit FM.

După un concert în aer liber la Enjoy Pub, la Botoşani, oraşul de baştină al lui Ovi,  cei doi, împreună cu staff-ul de campanie s-au întors la Bucureşti, de unde au plecat în continuare spre Bruxelles.

Reportaj din culisele Eurovision

Belgia este a doua etapă importantă a turneului, care va include, alături de apariţii radio şi TV, nu mai puţin de trei cântari live - la Louvain (Show Room), Anvers (Studio 54) şi, chiar în ziua de Paşte, la Bruxelles, în aer liber, în Place Sainte Catherine, în faţa Bisericii ortodoxe române.

Deplasarea este realizată de Fundaţia Phoenix, în parteneriat cu TVR, cu sprijinul companiei Blue Air.

În Belgia, organizatori sunt Asociaţia Culturală Arthis şi Olivier Vanhoute, entuziast promoter al Eurovision.

Albumul Paulei Seling, gratuit

„Mi-am dorit foarte mult ca, de Paşte, să vă pot oferi un album de suflet, un album de Cântece Sfinte şi de Pricesne. L-am înregistrat, o parte, de-a lungul timpului, cu ajutorul lui Călin Ionce, şi, în ultimele săptămâni, am reuşit să-l definitivez cu ajutorul lui Sergiu Tuhutiu, care a muncit cu tot sufletul pentru a-l termina şi pentru a fi disponibil în Săptămâna Sfântă“, a spus artista.

Albumul este disponibil gratuit în format digital şi îl puteţi descărca de pe www.paulaseling.ro.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite