Nicuşor Dan, după întâlnirea cu greviştii STB: Cererile oamenilor sunt total diferite de cele ale sindicatului

Nicuşor Dan, după întâlnirea cu greviştii STB: Cererile oamenilor sunt total diferite de cele ale sindicatului

Nicuşor Dan FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a declarat, vineri, după o discuţie pe care a avut-o cu reprezentanţii angajaţilor STB din depouri şi autobaze, că s-a decis ca dialogul legal şi administrativ între CA-ul STB-ului şi sindicat să aibă loc cât mai repede, iar conducerea doreşte să existe acest dialog. În plus, primarul a spus că îi aşteaptă din nou, la discuţii, pe cei din depouri şi autobaze, la ora 18.00, la sediul Primăriei Capitalei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primarul Capitalei a declarat de la sediul Primăriei Capitalei că este o situaţie juridică în care lucrurile au trecut deja de autoritatea exercitată de autorităţile locale. ”Suntem deja într-o chestiune care ţine de competenţa Parchetului. Fac apel la înţelepciune”, a spus Nicuşor Dan. 

El a menţionat că discuţia de la ora 12.00, la care a invitat şefii de autobază şi de depouri din cadrul STB, a fost una deschisă şi directă. ”În această discuţie, au rezultat mai multe problemel concrete cu care STB se confruntă şi ne-am luat timpul să trecem prin ele”,  a arătat Nicuşor Dan, precizând că ceea ce este absurd este că toate aceste probleme ridicate de angajaţii STB nu fac parte dintre revendicările sindicatului, de la discuţia de alaltăieri cu CA-ul companiei

”În aceatsă discuţie, un al doilea lucru care a reieşit este o lipsă de comunicare şi de încredere în ierarhia administrativă a STB, şi aici trebuie să lucrăm, dar nu putem de pe o oră pe alta şi paralizând viaţa oraşului”, a mai spus Dan, adăugând că o altă concluzie a fost acest aspect iraţional, pe care nu îl înţeleg nici acveşti oameni. 

Nicuşor Dan a anunţat şi deciziile pe care le-a luat după această întâlnire. Astfel, a solicitat ca dialogul legal şi administrativ între CA-ul STB-ului şi sindicat să aibă loc cât mai repede posibil, şi pentru asta trebuie să existe voinţă de ambele părţi, STB-ul exprimându-şi voinţa de a avea acest dialog. 

”Pe de altă parte, am transmis prin intermediul şefilor de autobaze şi depouri invitaţia pentru ca fiecare din colectivele de oameni din aceste autobaze să îşi desemneze un reprezentant, fie el membru de sindicat fie nu, care să aibă mandat din partea oamenilor din autobaze şi depouri, pe care îi aşteptă astăzi, la ora 18.00, la o discuţie în primărie”, a mai anunţat Nicuşor Dan. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările