Nicolae Ceauşescu, cel mai necredincios dintre români. A condus un „imperiu al lui Satana“
0
Conducătorul comunist Nicolae Ceauşescu şi-a împrăştiat veninul peste tot ce înseamnă biserică şi slujitori ai Domnului. Biserici închise, preoţi închişi, copii batjocoriţi la şcoală, oameni care se rugau în secret, aşa arăta România condusă de un ateu convins, Nicolae Ceauşescu. Viata oamenilor gravita în jurul bisericii şi trebuia distrusă.
„Nicolae Ceauşecu a avut o minte diabolică, care şi-a pus în sluba răului toată capacitatea sa“, mărturiseşte preotul bucureştean Vasile Gavrilă.
Cei mai mulţi dintre români îşi aduc aminte cu oroare de perioada comunistă, de toate interdicţiile şi umilinţele la care oamenii erau supuşi, însă cea mai mare victimă a regimului lui Ceauşescu a fost Biserica.
Părintele Vasile Gavrilă (foto dreapta), preot paroh la Biserica Sf. Nicolae, Paraclisul Universitar din Bucureşti, a povestit, pentru adevarul.ro, despre ce a însemnat Nicolae Ceauşescu pentru Biserica Ortodoxă şi despre împietrita lui necredinţă în Dumnezeu.
Teroare şi groază pentru slujitorii Domnului
Nicolae Ceauşescu avea în vedere două direcţii de oprimare a bisericii, de control şi de manipulare a minţii şi inimii oamenilor, şi anume, una directă, cu forţa, şi una foarte subtilă.
Faţa dură a persecuţiei comuniste a mers până la extreme. În ceea ce îi priveste pe slujitorii bisericii, sunt foarte multe lucruri care nu se cunosc încă. Au fost preoţi care au fost suspendaţi şi decăzuţi din toate drepturile, care au suportat să fie batjocoriţi, închişi şi torturaţi.
Părintele Gavrilă îşi aminteşte despre o întâmplare din anii 1970, când a asistat la scene de violenţă foarte dure îndreptate către unchiul său care era preot.
„Pâinea era la raţie, şi pentru că el era suspendat din drepturi, şi avea şi opt copii, nu avea dreptul nici pâine să cumpere în satul respectiv, efectiv nu aveau ce sa mănânce", povesteşte părintele Gavrilă.
Maşinile miliţiei opreau pe stradă şi îi bruscau pe preoţi sau intrau cu forţa în casele lor pentru a fi anchetaţi. Din autobuze erau daţi jos, batjocoriţi şi jigniţi.
În 1965 a avut loc marele decret al eliberării deţinuţilor, iar lucrurile păreau că se destind puţin, întrucât ideologii comunişti, ateii, ajunseseră la concluzia că ar trebui să construiască un comunism cu faţa umană, cum se vehicula la acel moment.
Oamenii credeau că probabil şi-au dat seama de extremitatea abuzurilor, de cruzimea şi demenţa persecuţiilor. Faptele nu aveau să întârzie să apară şi să demonstreze contrariul. Dupa marele decret, s-au mai diminuat din persecuţii, dar doar pentru o anumită perioadă.
Cei care au supravieţuit închisorilor comuniste şi au fost eliberaţi, au trăit în continuare într-un prizonierat, într-o puşcărie mai perfidă, cea a fricii de a merge pe stradă. La scurtă vreme, au reluat şi arestările.
„Am avut şansa să cunosc şi să spovedesc după 1990 foşti deţinuţi politici. Erau aşa de urmăriţi, aşa de monitorizaţi, încât nu s-au simţit niciodată liberi“, a mai precizat părintele Gavrilă.
Erau arestaţi preotii, intelectualii şi ţăranii, care erau puternic ancoraţi în viaţa satului, pentru că a fost o tendinţă de a distruge viaţa satului, care era clădită autentic creştineşte şi spiritual şi tradiţional.
Lăcaşurile de cult opuneau rezistenţă excavatoarelor lui Ceauşescu
Tot din faţa dură a manifestaţiilor antihrist a lui Nicolae Ceauşecu făcea parte şi demolarea bisericilor care îl indispunau pe conducător.
Biserica Sfânta Vineri din Bucureşti era un centru spiritual în vremea aceea, în Bucureşti. În anul 1987, Nicolae Ceauşecu a dat ordin să înceapă dărâmarea lăcaşului de cult. Au protejat zona cu maşini militare, pentru a nu avea acces nimeni, şi au început demolarea cu excavatoare şi buldozere.
„Au lovit cu cupele excavatoarele parcă ziceai că omoară un trup, însă edificiul nu voia să se lase dărâmat. Au insistat foarte mult pentru că a căzut foarte greu, până când au lovit turla şi s-a prăbuşit“, îsi aminteşte părintele Gavrilă, prezent la eveniment.
Biserica a fost demolată sub ochii consternaţi şi neputincioşi ai populaţiei. Nimeni nu putea să se opună ordinele conducătorului, astfel că oamenii au tăcut şi înghiţit şi de această dată.
Biserica Sfânta Vineri nu a fost singura care a avut de suferit din cauza demenţei lui Ceauşescu. Biserica Mânăstirii Voroneţ şi biserica din Focşani au fost închise şi transformate în muzeu, iar acestea sunt doar câteva cazuri emblematice.
Forma subtilă a persecuţiei lui Ceauşescu
Forma subtilă a persecuţiei îi viza şi pe copii, care erau obligaţi să meargă la şcoală în sâmbăta Paştelui, iar de Înviere se organizau reuniuni pionereşti şi UTC-iste, unde aveau loc petreceri la care se făcea prezenţa.
Cei care lipseau erau batjocoriţi şi persecutaţi la şcoală de către profesori, care la rândul lor erau obligaţi să aplice sancţiuni copiilor dacă nu voiau să suporte consecinţele. Sarcina lor era să jignească copiii, biserica şi să persecute.
Profesorii urmăreau care sunt copiii care merg la biserică, la denii, la slujba de Înviere, iar cei care mergeau, li se scădea nota la purtare, ascultaţi cu duritate sau scoşi în faţa clasei şi batjocoriţi.
Cei mai mari erau chemaţi la diferite activităţi în perioada sărbătorilor, de muncă patriotică. Mulţi preoţi au intrat în conflict cu securitatea pentru că refuzau să-i anunţe pe oameni că trebuie să iasă la muncă patriotică în localitatea lor. Miliţianul raporta şi acei preoţii începeau să fie urmăriţi.
De obicei, turnătorii erau în persoana poştaşului, a asistentei, personaje care intrau în casele oamenilor şi care trebuiau să raporteze oamenilor lui Ceauşescu. Oamenii se urmăreau unii pe alţii, era o stare extrem de dificilă.
„Mi-aduc aminte de experienţa unui preot de aici din Bucureşti. Am mers cu icoana de Crăciun, în decembrie 1989 şi nu i-a deschis decât un sngur om, iar când am mers cu botezul, după ce picase Ceauşescu, toţi au deschis uşa. Le era teamă să deschidă uşa că îl urmăreşte vecinul, iar vecinul se ferea de el“, povesteste părintele Gavrilă.
„Ceauşescu, minte diabolică ce a condus un imperiul a lui Satana“
„Acesta a fost ca un imperiu al lui Satana, o manifestare antihrist. Au fost oameni care au avut minţi diabolice, care au pus în slujba răului toata capacitatea lor. Erau oameni care îşi propuneau să facă rău. Cum au putut să se regimenteze în lucrul şi în această lucarere anti-hrist, nu-mi dau seama“.
Au fost oameni care au picat în capcana aceasta şi intrând în joc, nu au mai avut cale de întors. Unii au fost omorâţi doar că şi-au schimbat viziunea, au fost exterminaţi.
Părintele nu pune la îndoială că Ceauşescu a fost ateu, dar crede că această convingere a lui nu venea dintr-un raţionament, ci dintr-o demenţă dată de nebunia de putere, de stăpânire, de control a ţării, a minţii şi sufletelor oamenilor.
Ceauşescu se identifica mereu cu Dumnezeu. În perioada respectivă, Nicolae Ceauşescu era elogiat ca un Dumnezeu, ca un zeu, iar el se bucura de acest statut şi se temea că Dumnezeu îi ameninţă această poziţie.
Părintele Gavrilă crede că Ceauşescu nu suporta ideea ca cineva, pe care nu putea să-l biruiască în mod direct, era deasupra lui, iar oamenii îi pot da mai multă ascultare decât lui.
El s-a crezut un fel de zeu, dar era religios, însă credea în puterea lui, în zeitatea lui. La Ceauşescu se manifesta o demenţă, îi era teamă de bătrâneţe şi boală. „Soţii Ceauşescu erau superstiţioşi, dar superstiţia înseamnă religie păgână, credinţă păgână“, mai menţionează părintele paroh.
Tot aparatul din jurul lui era oportunist, cu o perspectivă lungă doar din punct de vedere material. Erau religioşi în credinte populare, în ideea de a le merge bine.
Era doar un instrument în comunismul internaţional, pentru că marii ideologi au fost cu mintea ascuţită, pregătiţi, care au folosit oameni simpli, care nu au avut discernământ.
„Ceauşescu a fost un instrument de tortură, care îndeplinea toate criteriile unui om simplu, diabolic, care se lasă dresat, de ce anume era nevoie în acel moment“, conchide preotul Gavrilă.
Se încarcă comentariile...
