Iubitorii de animale au cerut să nu fie aprobată eutanasierea maidanezilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţiile pentru protecţia animalelor au protestat astăzi în Parcul Izvor în timp ce Comisia pentru Administraţie Publică din cadrul Camerei Deputaţilor vota între sterilizarea şi eutanasierea câinilor fără stăpân.

UPDATE Comisia pentru Administraţie Publică a Camerei Deputaților a aprobat eutanasierea câinilor.

Manifestanţii au scandat lozinci, au aprins lumânări şi s-au rugat ca soarta maidanezilor să nu fie atât de cruntă.

Organizaţiile au solicitat votarea proiectului de lege 912/2007 cu respectarea liniilor principale din forma adoptată de Senatul Romaniei: gestionarea câinilor comunitari prin prinderea, sterilizarea, identificarea şi returnarea câinilor blânzi şi controlul reproducţiei câinilor cu stăpân.

"Protestăm faţă de intenţia de a se adopta eutanasia în masă sau lăsarea la latitudinea autorităţilor locale metoda de gestionare a câinilor comunitari, împotriva cheltuirii banilor publici pentru ucidere şi pentru alimentarea unor lagăre de exterminare, împotriva excluderii controlului societăţii civile asupra acţiunilor serviciilor de gestionare a câinilor fără stăpân”, a spus Carmen Arsene de la Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor.





București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite