Florin Piersic va primi prima stea pe Walk of Fame, în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Piersic va primi, luni, prima stea pe Walk of Fame, un spaţiu dedicat "valorilor artistice ale teatrului şi filmului românesc", care va fi inaugurat de Teatrul Metropolis în Piaţa Timpului, aflată în vecinătatea magazinului Cocor şi a centrului istoric al Capitalei.

"Arta actorului nu înseamnă imitarea vieţii, ci expresia ei, iar teatrul este cea mai vie expresie artistică pe care omul o poate realiza. Actorul este, a fost, şi va fi legătura între lumea palpabilă şi cea a ludicului, a imaginarului, el este mesagerul visurilor şi al gândurilor noastre; actorul face posibilă întâlnirea neîncetată a oamenilor cu jocul. Pentru toate acestea aducem o reverenţă dăruirii actorului pentru publicul său (...)", a declarat George Ivaşcu, directorul general al Teatrului Metropolis, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

El a precizat că în Bucureşti va fi inaugurat Walk of Fame, "în semn de preţuire pentru valorile artistice ale teatrului şi filmului românesc". Proiectul este derulat de Teatrul Metropolis în colaborare cu magazinul Cocor şi Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti
raluca curteanu: Urmând modelul celebrului bulevard Walk Of Fame din Los Angeles, proiectul din Piaţa Timpului din Capitală va deveni un punct de referinţă pentru cultura română prin găzduirea stelelor ce omagiază artişti români consacraţi. Alegerea lui Florin Piersic pentru inaugurarea Walk of Fame a fost realizată în urma unui studiu desfăşurat pe site-ul cinemagia.

"Proiectul va continua cu acordarea de distincţii lunare şi altor artişti români consacraţi până când Piaţa Timpului va reuşi să găzduiască cele mai importante stele din cultura noastră", spune Dan Bărbulescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Cocor.

Florin Piersic, născut la 27 ianuarie 1936, în Cluj, este unul dintre cei mai importanţi actori români de teatru şi film. Unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care le-a interpretat în film este Mărgelatu. El a jucat în filme precum "Ciulinii Bărăganului" (1957), "Neamul Şoimăreştilor" (1964), "Haiducii lui Şaptecai" (1970), "Zestrea Domniţei Ralu" (1971), "Colierul de turcoaze" (1985), "Fix alert" (2004) şi "Eminescu versus Eminem" (2005).

Printre spectacolele de teatru celebre în care a jucat Florin Piersic se numără "Zbor deasupra unui cuib de cuci", "Oameni şi şoareci" şi "Străini în noapte".

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite