Evenimente inedite la Van Gogh Café şi la Ceainăria Cărtureşti: proiecții de film și literatură gay la GayFest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestările din cadrul săptămânii GayFest continuă, astăzi, cu un nou film de referință pentru comunitatea gay - "Mein Freund aus Faro".

Filmul "Mein Freund aus Faro", premiat în anul 2008 la Festivalul de Film Bremen, va rula la Van Gogh Café (str. Smârdan 9), între orele 18 şi 19.30.

Pelicula prezintă povestea lui Melanie, care o întâlneşte pe Jenny şi aceasta din urmă se îndrăgosteşte de ea. Dar Jenny crede că Melanie este Miguel. Melanie este o tânără care arată, se îmbracă şi se comportă ca un băiat, şi nu de puţine ori lumea o confundă cu unul. La fel ca tânăra Jenny, care se îndrăgosteşte de ea, fiind sigură că este un băiat.

După vizionarea filmului, între orele 20- 21, la Ceainăria Cărturești din Institutul Francez, va fi organizată seara de Literatură Gay.

La ora 21.30, începe, la Lente Cafe (str. General Praporgescu nr. 31), momentul "La umbra Curcubeului", în timpul căruia toți cei prezenți pot discuta liber despre experiențele prin care au trecut și pot schimba impresii.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite