Criza teribilă prin care a trecut România în '46, când oamenii mâncau humă şi iarbă. Cât costa o pungă de făină
0
Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a adus o catastrofă în România. Pe lângă cei 800.000 de morţi, sute de mii de răniţi şi infrastructura distrusă, România a trecut print-o criză alimentară teribilă.
Din cauza lipsei alimentelor, oamenii, ajunşi la disperare, mâncau orice: iarbă, huma de pe pereţi, lipici, clei sau apă cu sare, terci de tărâţe sau făină de ghindă.
Deşi terminase războiul luptând alături de Aliaţii învingători, la Conferinţa de Pace din 1946, România a fost declarată ţară învinsă şi obligată la despăgubiri uriaşe faţă de câştigători. Atunci România a fost nevoită să livreze ruşilor zeci de mii de vagoane de carne, produse lactate, cereale, leguminoase, fructe şi derivate. S-au adăugat cheltuielile de întreţinere ale trupelor sovietice rămase în ţară, sub pretextul iernării în cazărmile româneşti.
Trei săptămâni pentru o pâine
În primăvara şi vara anului 1946 românii mâncau iarbă şi orice alte buruieni verzi, iar în lipsa lor se hrăneau cu apă cu sare. După dispariţia vegetaţiei, în toamnă târziu şi în lunile de iarnă apelau la simulacre de hrană precum huma de pe pereţii zugrăviţi, lipici, clei, accesorii din piele şi harnaşamentul cailor.
În rapoartele Jandarmeiriei din iarna 1946-1947 apărea: „ ... în cazul în care nu se îmbunătăţesc transporturile de cereale, populaţia de pe teritoriul inspectoratului riscă să moară de foame în proporţie de 65-75%. Pe teritoriul judeţului Vaslui populaţia mânca la două-trei zile o zeamă din turte de floarea-soarelui, terci de tărâţe şi făină de ghindă”.
În mari oraşe, precum Galaţi şi Brăila locuitorii aşteptau uneori şi trei săptămâni pentru a putea cumpăra o singură pâine. În aceste condiţii speculanţii vindeau pâinea cu 18.000 lei şi kilogramul de mălai cu 15.000 lei.
Nici economatele înfiinţate în luna mai 1945, de care se făcea atâta caz şi la care erau arondaţi salariaţii întreprinderilor industriale şi comerciale nu mai erau aprovizionate corespunzător de mult timp. În zilele de 13 şi 14 decembrie 1946, guvernul ia în dezbatere şi problema sinistraţilor şi a furnizării alimentelor. Raportul prezentat de ministrul de Finanţe , Alexandru Alexandrini, arăta că România se găsea în pragul prăbuşirii economice.
Copii subnutriţi şi zdrenţăroşi
Din vara anului 1946, comunitatea internaţională a sesizat situaţia dezastruoasă din România şi a oferit ajutoare umanitare în cereale, grâu şi porumb, cartofi, şi alte produse alimentare de bază, dar şi îmbrăcăminte şi dulciuri.
Crucea Roşie Internaţională, Elveţia, Olanda, Belgia, Bulgaria, Suedia, SUA au trimis ajutoare în România. Pentru acelaşi scop, organizaţii creştine catolice şi neoprotestante au facilitat trimiterea de ajutoare pe timpul secetei.
The American Jewish Join Distribution Committee, o oganizaţie a evreilor din toată lumea, a furnizat ajutoare în limita posibilităţilor cetăţenilor români de etnie evreiască afectaţi. 54.000 de copii din regiunile sărace ale României au fost mutaţi în alte zone ale ţării, mai puţin afectate de calamitate.
Subnutriţi, bolnavi, zdrenţăroşi, copiii au fost ţinuţi benevol de familii din Transilvania, Banat, Oltenia ori în instituţii şi în cămine. Unii dintre ei au fost găzduiţi temporar în familii din Polonia şi din Bulgaria.
20.000 de lei, un kilogram de orez
Printre măsurile luate de noii lideri au fost orpirea fabricării chiflelor şi a covirigilor, devenite produse de lux, împiedicarea speculanţilor de a-şi desfăşura activitatea, în comune, târguri şi oraşe din zonele calamitate. Bunăoară, kilogramul de grâu era schimbat de aceştia pentru un kilogram de carne de vită, o echivalenţă din cale afară de necinstită.
Lipsa alimentelor a dus la o creştere exponenţială a preţurilor. Un kilogram de orez, care costa în iunie 4.200 de lei, ajunsese în octombrie la 20.000 lei, făina albă de la 340 lei la 7.800 lei, iar grişul de la 240 lei crescuse la 7.800 lei/kg.
Puterea de cumpărare a oamenilor fusese „mâncată” de inflaţie, „leii sovietici” şi devalorizarea monedei naţionale.
Un învăţător câştiga între 60.000 şi 90.000 de lei pe lună. Mulţi abandonau posturile pentru munci fizice mai bine plătite: încărcat vagoane cu lemne sau munca în cărămidării, unde se plăteau 8.500-9.000 lei/z
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
