A studiat în Franţa şi Germania, apoi a dus o viaţă aventuroasă, fiind cunoscut pentru forţa fizica pe care şi-o antrena susţinut, având amenajată şi o sală de gimnastică.  A fost comandant în armata otomană sub numele de  Mukhlis Paşa.

Sensibil la farmecele femeilor, a avut nenumărate legături şi a fost căsătorit de trei ori: cu contesa Anne Gabrielle de Cisternes (pseudonim literar Dash), cu prinţesa Olga Ghica şi cu Raluca Turculeţ. Nu a avut urmaşi masculini legitimi (singurul fiu care ajunge la maturitate era nelegitim, Mihai Dimitrie Popovici şi a fost căsătorit cu Valeria Micle, fiica Veronicăi Micle), mulţi copii pierind de boală la vârste fragede. A încercat să devină şi domnitor la 1859, a fost membru fruntaş al Partidului Conservator, fiind atât deputat cât şi senator în epoca domniei lui Carol. (Radu Rosetti, Scrieri (Restitutio), Editura Minerva, Bucureşti, 1980, pp. 442-444)



FOTO: Faţada palatului proiectat în 1897 de arh.Julius Rainecke. Sursa: A.N.D.M.B., P.M.B. Tehnic, dosar 394/1898

În martie-aprilie 1897 avocaţii Ioan C. Barozzi şi I.A.Filitis, procuratori pentru principele Grigore M.Sturdza,  cumpără la licitaţie un teren de 936,8 m.p. cu 50 lei/m.p. pe Şoseaua Jianu nr. 2 lângă proprietatea fraţilor Axerio. Anterior licitaţiei, pictorul Nicolae Grigorescu (1838-1907) se oferise să cumpere proprietatea de 936,8 m.p.,pentru completare, dând o formă regulată lotului aflat deja în posesia sa, dar preţul de 20 lei/m.p. nu convenise Primăriei. (A.N.D.M.B., P.M.B. Tehnic, dosarul 83/1896)
Construit între 1898-1901 după planurile arh. Julius Rainicke elaborate în 1897, palatul Sturdza s-a aflat la colţul Bulevardului Colţei cu Şoseaua Jianu şi Şoseaua Bonaparte, în actuala Piaţa Victoriei.  Complexul iniţial a fost compus din casa de administraţie, casa Catargiu şi atenanse, grajd, gheţărie, remiză, atelier de fierărie, casă-chioşc grădinar şi portar, toate proiectate de acelaşi arhitect în perioada 1897-1898. O alee despărţea de la început palatul Sturdza şi casa Catargiu de dependinţe şi atenanse. ( A se vedea A.N.D.M.B., P.M.B. Tehnic, dosarele 394/1898, 395/1898, 396/1898, 397/1898)

FOTO: Planul Bucureştiului din 1899, proprietatea Sturdza apare marcată (mai mică)

Nu greşim când apreciem că alegerea stilul eclectic somptuos al palatului este dovada cea mai vie a personalităţii şi mai ales a dorinţei de etalare a rangului şi averii prinţului Sturdza. Ironia istoriei face ca el să nu se fi bucurat de grandiosul edificiul, căci lucrările s-au finalizat în anul morţii prinţului, în 1901.

Conceput ca un volum aproape pătrat, cu 2 turnuleţe de colţ pe faţada principală, cu alte două turnuri circulare pe faţada posterioară (ce adăposteau closetele), palatul avea o dispunere simetrică la interior, amplasarea încăperilor fiind organizată în stânga şi dreapta celor două saloane centrale concepute atât la parter, cât şi la etaj. Spaţiul parterului a fost gândit ca spaţiu de primire, organizare de recepţii, fiind compus din saloane, salonaşe, camere pentru musafiri, sufragerie, odaie turcească (desigur la dorinţa expresă a prinţului ce trăise în mediul oriental), toalete, antreu. Într-un document de la dosarul de solicitare a autorizaţiei, avocatul Filitis, la cererea expresă a prinţului Sturdza, revine cu dispoziţia de a avea pilaştri de marmură la faţade şi de a salva din spaţiul aferent saloanelor centrale, împingând scara interioară în fundal. În centru, dar poziţionate lateral, au fost concepute alte două scări de serviciu alăturate camerele servitorilor.

La piano nobile, salonul central se termina cu un balcon deasupra intrării de la parter. Remarcăm dispunerea simetrică a camerelor prinţului şi ale prinţesei, practic formând două aripi, fiecare cu propriul salonaş/birou, toaletă, dormitor, cameră de servitori, garderobă. Spaţiul mansardei nu apare delimitat funcţional în planuri.
După primul război mondial, arhitectul Cristofi Cerchez (1872-1955) restaurează interioarele palatului prin intermediul firmei de antrepriză şi arhitectură a arh.Toma Dobrescu (1862-1934). Este singura ocazie în care aflăm despre colaborarea dintre cei doi arhitecţi. (Cristofi P.Cerchez, Dacia preistorică şi istorică, Editura Ararat, Bucureşti, 2002, p. 194) Nu am putut identifica vreun dosar prin care s-a cerut aprobare la Primărie, iar în arhiva Ministerului de Externe nu se găsesc dosare decât referitoare la construcţia noului sediu de către arh.Duiliu Marcu (1885-1966) între 1937 şi 1944.



FOTO: Sala de aşteptare a Ministerului de Afaceri Externe după restaurare
Sursa: România Ilustrată, anul V, ianuarie 1930

 



 

Foto: Mirroir de Bucarest

O atenţie deosebită merită acordată unuia dintre saloanele centralede la parter ce va fi convertit în hall de primire la parterul Ministerului, despărţit de glasswand-uri somptuoase de celălalt spaţiu. Pornind de la o fotografie din 1930, putem aprecia decoraţia interioară. Un mare candelabru de cristal de Murano central este mărginit de alte 2 de dimensiuni şi decoraţii mai mici. Spaţialitatea sălii este amplificată prin oglinzile de perete de dimensiuni variate, cele centrale, semicirculare fiind decorate cu ancadramente de inspiraţie barocă (volute, console şi putti portanţi ai unor panouri/scuturi heraldice). Remarcăm coloanele corintice colorate ce mărginesc atât oglinzile, cât şi uşile glasswand.

Identificarea altor interioare este dificilă la mai bine de 110 ani, numai câteva piese de mobilier şi sobe somptuoase putând fi vizibile în fotografiile realizate la diferite evenimente ale Ministerului Afacerilor Străine din perioada interbelică.

După ce a suferit daune în urma bombardamentelor din al doilea război mondial (1944), Palatul Sturdza a fost dărâmat în 1946.

FOTO: Planul parterului Palatului Sturdza. Sursa A.N.D.M.B., P.M.B. Tehnic, dosar 394/1898



 

FOTO: Casa Catargiu se afla în partea stângă pe proprietatea Sturdza. Sursa: A.N.D.M.B., P.M.B. Tehnic, dosar 396/1898


Gheţăria de pe proprietatea Sturdza. Sursa: A.N.D.M.B., P.M.B. Tehnic, dosar 397/1898

Sursa: A.N.D.M.B., P.M.B. Tehnic, dosar 394/1898