Clădirile de pe viitorul bulevard Uranus, vandalizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imobilele părăsite sunt ţinta hoţilor de fier vechi care fură casele bucată cu bucată. Locuitorii evacuaţi din clădirile vizate de demolare şi-au găsit adăpost la rude. Cei rămaşi pe străzile învecinate au de îndurat zgomotul lucrărilor.

Câţiva muncitori lucrau, azi-dimineaţă, în a treia zi de Crăciun, pe traseul pe unde va trece bulevardul Uranus. Unele clădiri au dispărut din peisaj, iar din altele au rămas doar pereţii exteriori şi porţiuni din acoperiş.

Pe strada Berzei a rămas un  crater de unde se aude apa curgând fără încetare de la câteva conducte sparte de ghearele utilajelor. Din cauza apei, dar şi a zăpezii topite, pământul s-a înmuiat, iar cei care s-au încumetat să treacă prin zonă, şi-au înfundat picioarele în noroiul cleios.

image

„Nu contează că mai este sărbătoare. Trebuie să muncim să mai evacuăm din materialele care au rămas prin clădiri“, au declarat muncitorii pe care i-am găsit într-unul dintre imobile. Multe dintre clădirile amplasate pe străzile Buzeşti şi Ştirbei Vodă  nu mai sunt locuite, dar cei care au rămas în casele care nu au fost vizate de demolare, au multe de pătimit.

image

„Este îngrozitor. Când opresc apa, când lumina. În fiecare zi avem câte o astfel de surpriză neplăcută“, a declarat Vasilica Dobre care locuieşte într-un imobil de pe strada Grigore Cobălcescu. Şi chinurile locuitorilor nu se opresc aici.

Clădirile de pe Berzei, adăpostul aurolacilor

Oamenii au mai spus că de când se lucrează pe traseul viitorului bulevard Uranus, zgomotul utilajelor este greu de suportat şi ar fi preferat să fie şi ei mutaţi.

Mai mult, de ceva timp nu se mai simt nici în siguranţă din cauza celor care s-au aciuat pe aici deşi muncitorii au susţinut că imobilele părăsite ar fi păzite de poliţia comunitară. Azi-dimineaţă, nu se zărea nicun om al legii.

image

  „Prin casele care nu au fost demolate se adăpostesc oamenii străzii, iar ţiganii vin să fure fierul vechi. Ţi-e teamă când se întunecă să treci pe aici. Cine să ne păzească? Doar Dumnezeu“, au mai spus vecinii.

Foştii proprietari, acum chiriaşi

Preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan care se luptă pentru protejarea clădirilor din zonă catalogate drept monumente istorice şi care au început să fie demolate, spune că Inspectoratul de Stat în Construcţii a sistat lucrările.

image

Astfel, potrivi acestuia, în zonă nu ar trebui să se mai lucreze deloc. „Este o operaţiune fără cap şi fără coadă, fără planificare. Făcută pe genunchi“, a spus Nicuşor Dan.

Familia Ţiculeanu, proprietarii care au fost evacuaţi unuia dintre imobilele de pe strada Berzei a reuşit să treacă peste sărbătoarea Crăciunului doar cu ajutorul unor rude care le-a mai ridicat moralul.

image

„Situaţia este critică pentru că stăm cu chirie, iar din banii oferiţi ca despăgubire nici măcar o garsonieră prin zonă nu putem cumpăra“, a spus Tudor Ţiculeanu. Aşteaptă noul an  şi următorul termen de judecată în procesul cu muncipalitatea şi cu speranţa că i se va face dreptate.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite