Bucureşti: Piaţa Charles de Gaulle, record la gropi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai reclamată arteră la linia telefonică gratuită 0800 800 882, pusă la dispoziţia şoferilor care dau în gropile noi din Capitală, este Bulevardul Aviatorilor. Administraţia Străzilor încearcă acum să peticească zona neargă la fel cum a făcut şi în urmă cu patru luni, adică împrăştiind nisip printre dalele lăsate.

„Ştiţi că s-a micşorat numărul gropilor din Bucureşti? S-au mărit şi s-au unit între ele, de asta sunt mai puţine” sună cel mai nou banc legat de infrastructura Capitalei. Gluma, la care puţin râd, circulă printre taximetriştii bucureşteni în ultimele zile, când zăpada topită a lăsat în asfalt cratere care pot tăia roţile maşinilor. Apa rezultată din topirea zăpezii s-a infiltrat prin asflat în carosabil, iar în momentul în care temperatura a scăzut sub zero grade, aceasta a îngheţat, iar asfaltul s-a crăpat. Astfel, gropile mici care existau vara s-au transformat acum în adevărate cratere ce pot cauza accidente rutiere. „Toate gropile pe care le găsim în trafic şi care prezintă un risc de accident le raportăm autorităţilor care au competenţa să le repare şi le împrejmuim”, spune Daniel Piştea, seful biroului de Educaţiei Rutieră. Reaparat în toamnă, devastat în iarnăCea mai importantă zonă afectată se află chiar în bucuricul Capitalei, Piaţa Charles de Gaulle. Deşi a beneficiat de reparaţii şi în toamna anului trecut, sarea şi nisipul aruncate pentru înmuierea îngheţului, precum şi maşinile de deszăpezire au degradat piatra cubică, formându-se astfel gropi adânci. La apelul primarului general Sorin Oprescu, muncitorii au ieşit în stradă pentru a repara stricăciunea. „Au dat cu sare. De-aia au sărit dalele. Se poate vedea cum a rămas sarea pe marginea străzii”, spunea unul dintre muncitorii care se chinuia să aşze dalele la loc. Deşi aveau de gând să înlocuiască piatra cubică cu asfalt, autorităţile au ales totuşi operaţiunea de reparaţie, mult mai costisitoare. Alina Roman, directorul serviciului de la Primăria Capitalei spunea în urmă cu un an că metrul cub de asfalt era 16 euro plus cinci euro manopera, iar cel de piatră cubică ajungea la 23 de euro şi 10 euro manopera.S-au reparat jumătate din gropiPiaţa Charles de Gaulle nu este singura în care şoferii îşi pot rupe maşinile. Zona Baicului, Rahova sau Ferentari sunt tot atâtea exemple de zone în care se circulă ca după bombradament. Pe strada Cărăuşilor din sectorul 2, maşinile circula pe sensul interzis doar pentru a ocoli gropile. „De un an şi mai bine, lucrez în zona aceasta, iar gropile au devenit ceva obişnuit. Nu ne mai miră”, spune Maria Florea.  Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor, a anunţat că s-au executat reperaţii pe 50 din cele 96 de artere afectate de ninsori. „Printre arterele pe care s-au efectuat reparaţii se numără şi: Bulevardul Regina Elisabeta, Calea Plevnei, strada  Drumul Taberei, Splaiul Unirii, Bulevardul Unirii, Bulevardul Tineretului, Calea Şerban Vodă, şoseaua Mihai Bravu, Piaţa Eroii Revoluţiei.Dacă craterele pot cauza accidente, gropile mici îngreunează traficul, şi aşa sufocant, al Capitalei. „Şoferii pun frână când se dau de o groapă, iar traficul nu se mai desfăşoară aşa cum ar trebui. Se întâmplă să fie gropi şi în intersecţii, şi se creează abuteiaje”, explică subcomisarul Piştea. Soluţia primărieiAlina Roman, directorul Administraţiei Străzilor, spune că reparaţia gropilor în luna decembrie 2009 s-a făcut prin metoda turnării asfaltului la rece, din cauza temperaturilor foarte scăzute, iar în ianuarie aceste operaţiuni se fac cu asfalt turnat la cald, având în vedere că  noile condiţii meteo permit acest lucru. „Vă rog, număraţi gropile!”Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, i-a rugat pe bucureşteni, la 29 decembrie anul trecut să ajute autorităţile prin semnalarea gropilor, folosind numărul de telefon gratuit al Dispeceratului Integrat de Urgenţă 0800.800.882. Potrivit reprezentanţilor primăriei, la acest număr s-au înregistrat 110 apeluri însă unele dintre ele s-au referit la aceeaşi groapă. Cele mai multe însă au reclamat situaţia din piaţa Charles de Gaulle. Şi Poliţia Capitalei a pus la dispoziţia cetăţenilor numărul de telefon 9544, unde au fost reclamate gropi dar şi abuteiajele formate din cauza lor.Stradă proaspăt inaugurată, găurităStricăciunile provocate de zăpadă nu au ocolit nici măcar străzile proaspăt asfaltate. În luna octombrie 2008, strada Viitorului a intrat în reparaţii, iar linia pe care circula tramvaiul 16 a fost suspendată. În luna decembrie a anului trecut, primarul Sorin Oprescu a tăiat panglica de inaugurare a lucrărilor, iar reprezentanţii RATB au scos din depou cel mai nou tramvai pe care îl aveau. Modernizarea străzii şi a liniei de tramvai a costat peste 29 de milioane de lei. Apa sau subtanţele pentru deszăpezire au surpat asfaltul proaspăt turnat. Lângă liniile de tramvai s-au format gropi, pe care şoferii s-au obişnuit deja să le ocolească. „Abia au terminat lucrările aici, n-au dat drumul nici de o lună şi deja îşi rup oamenii maşinile în ele. Aşa e la noi”, a spus un trecător. 
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite