Bucureştenii solidari cu sinistraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La centrele de colectare organizate în Capitală s-au adunat  zeci de saci cu haine, alimente sau jucării. Produsele strânse vor fi încărcate în tiruri, marţi, şi duse către persoanele evacuate din calea apelor din judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ şi Bacău.

Autărităţile din Capitală nu au rămas nepăsătoare la situaţia locuitorilor din nordul ţării şi au organizat în fiecare sector al oraşului câte un centru pentru colectarea de ajutoare. Încă de dimineaţă, bătrâni, tineri dar şi copii cărau care mai de care cu sacii sau cu sacoşele tot ce aveau pe-acasă şi nu mai foloseau, iar cei cu posibilităţi au donat baxuri întregi cu ulei, făină, conserve sau detergenţi. Nea Chivu în vârstă de 68 de ani este una dintre persoanele care a venit astăzi la cortul unde se colectează ajutoarele din Parcul Tineretului. Bărbatul vroia să doneze obiecte de dimensiuni mai mari şi a venit să ceară informaţii. „Eu sunt bătrân, nu am de unde să aduc haine, dar am un televizor alb-negru. Pot să-l aduc? Mai am şi o maşină de spălat cam veche, dar poate le va fi de folos“, spune bărbatul. Acesta locuieşte în apropiere, însă reprezentanta cortului i-a cerut datele de contact pentru a trimite o maşină din partea Primăriei Sectorului 4.

Transport de la primărie pentru obiecte mari
Bucureştenii care vor să doneze mobilă, electronice sau electrocasnice de dimensiuni mari şi nu au posibilităţi să le aducă la centrele colectare sau direct la sediile primăriilor vor primi din partea acestora transport gratuit. „Oamenii sunt solidari unii cu alţii. Au venit vreo zece persoane de toate vârstele până la ora 11.30. O doamnă a adus chiar şi o pastă de lipit placa de dinţi. S-au strâns tot felul de obiecte şi de produse care poate vor fi utile, numai să ajungă la cine are nevoie. Cei care vor să aducă mobilă trebuie, ori să sune la primărie să ceară transport, ori dacă vin aici îşi lasă datele şi le trimitem noi“, a explicat Denisa Alecu, de la centrul de colectare din Piaţa Unirii. Alţi donatori au lăsat chiar şi mesaje pentru sinistraţi care ar putea să-i înveselească. Pe unul dintre saci era lipit un bileţel: „Plapumă! Sperăm că vă vom aduce acele zâmbete pe faţa voastră“, scria un donator.

23 de centre de colectare în Capitală
Bucureştenii pot aduce produse la fostul sediu al Primăriei Municipiului Bucureşti, în sectorul 2 la un centru pe Aleea Circului, iar în sectorul 3, pe Calea Dudeşti Pantelimon. În sectorul 4 sunt deschise şase corturi de colectare, la capătul liniei de tramvai 32, la intrarea în Parcul Tineretului, la staţia de metrou Brâncoveanu, la Big Berceni, la staţia de metrou Piaţa Sudului şi la Piaţa Progesul.
În sectorul 5 sunt 11 centre de colectare: în zona Unirii, la Piaţa Ferentari, zona 13 septembrie, Parcul Sebastian, Şoseaua Alexandriei, Parc Humuleşti, Pieptănari, Parc Izvor şi Centrul Sf Elena (Str Baicului nr 5A).
În sectorul 6 se pot face donaţii la sediul Complexului de Servicii Sociale Sf. Nectarie, la Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi „Domniţa Bălaşa“ şi la sediul Direcţiei Protecţia Copilului.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite