Zelenski: Ucraina va răspunde cu o lovitură la un eventual atac din partea Transnistriei asupra Odesei

Zelenski: Ucraina va răspunde cu o lovitură la un eventual atac din partea Transnistriei asupra Odesei

Volodimir Zelenski FOTO EPA-EFE

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, consideră că un posibil atac din partea Transnistriei în regiunea Odesa va fi o greşeală globală, scrie presa din Ucraina, citată de Unimedia.info. Zelenski a spus că un eventual atac al trupelor ruseşti va fi ca o palmă, la care Ucraina va răspunde cu o lovitură. Declaraţiile au fost făcute luni, 27 iunie, la Kiev, la o conferinţă de presă comună cu preşedinta Maia Sandu.

„Este foarte important pentru ambele ţări. Am abordat astăzi această problemă şi posibilele riscuri cu preşedinta. Dacă se va întâmpla, cred că va fi o greşeală globală. Primim anumite semnale. Sunt neplăcute. Dar aceşti oameni ar trebui să ştie că sunt în Transnistria, teritoriul Moldovei, ocupat temporar, că pentru noi nu va fi o lovitură, ci o palmă, şi cu siguranţă vom răspunde cu o lovitură”, a spus Zelenski.

Anterior, liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a dat asigurări că Transnistria nu va fi implicată în război şi nu intenţionează să atace Ucraina.

La rândul lor, autorităţile de la Chişinău la fel au comunicat că nu există semnale ce ar arăta că Tiraspolul pregăteşte provocări la adresa Ucrainei.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările