Renato Usatîi a fost eliberat. Reacţia IGP privind reţinerea politicianului

Renato Usatîi a fost eliberat. Reacţia IGP privind reţinerea politicianului

FOTO simbol

Inspectoratul General de Poliţie anunţă că lui Renato Usatîi „i se vor aplica prevederile celor mai recente decizii ale instanţelor de judecată din Republica Moldova”, adică 30 de zile de arest în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău, conform ultimii decizii din 24 octombrie 2016, însă procurorii au decis să-i anuleze mandatul de arestare pe numele lui Usatîi din lipsă de probe, după ce Usatîi a depus mărturii la întoarcerea în ţară.

„Statul trebuie să asigure condiţiile necesare şi obligatorii ca drepturile şi libertăţile cetăţenilor din Republica Moldova să nu mai fie niciodată negociate sau tranzacţionate. Iar ca acest deziderat să devină realitate, trebuie să asumăm public că drumul către un stat democratic trebuie să înceapă prin a respecta în detaliu legile şi prevederile acestora”, se spune într-un comunicat de presă amis de IGP.

Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a revenit duminică, 16 iunie, în Moldova, după ce timp de trei ani s-a aflat la Moscova, fiind dat în urmărire naţională în cadrul unui dosar penal. Imediat ce a ajuns la frontieră, la punctul vamal Sculeni, unde a fost întâmpinat de sute de simpatizanţi, politicianul a fost reţinut şi escortat la sediul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PPCOCS).

Amintim că, pe 24 octombrie 2016, Judecătoria sectorului Centru a emis un mandat de arestare naţional şi internaţional pe numele lui Renato Usatîi. De atunci, Renato Usatîi era stabilit la Moscova, de unde a oferit zeci de interviuri pentru presa din Republica Moldova şi de unde şi-a continuat lupta contra lui Vlad Plahotniuc.

Astfel, conform deciziei instanţei, Renato Usatîi ar urma să fie reţinut şi să fie închis pentru 30 de zile în Penitenciarul numărul 13 din Chişinău. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: