Expert politic: Cifrele arată că în turul doi şansele Maiei Sandu şi ale lui Igor Dodon sunt 50 la 50

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon si Maia Sandu

Expertul politic Igor Boţan consideră că în turul doi şansele Maiei Sandu şi ale lui Igor Dodon sunt 50 la 50. În opinia lui, totul depinde de mesajele şi campania electorală făcută de candidaţi în următoarele zile.

În plus, potrivit lui, contează electoratul lui Renato Usatîi. De asemenea, în turul II va creşte mult participarea şi cei care nu au fost în primul tur vor veni în al doilea şi ei trebuie cuceriţi.

Igor Boţan consideră alegerea directă a şefului statului într-o republică parlamentară drept risipă de bani şi timp: „Este interesant, dar nu merită”. În opinia sa, organele responsabile politice trebuie sau să anuleze reforma din 2000 şi să se revină la un regim semi-prezidenţial cu anumite atribuţii pentru şeful statului, sau să se revină la alegerea în Parlament a şefului statului: „Altminteri e bătaie de joc de candidaţi şi cetăţeni”.

Potrivit lui Igor Boţan, s-a creat impresia că a vectorul orientării geopolitice a lipsit în campania electorală a lui Igor Dodon care nu s-a prezentat la dezbateri, dar în programul său electoral, acesta face o aranjare a priorităţilor externe şi geopolitice. 

El spune că „Rusia este principalul partener strategic”, urmată de parteneri strategici: China, Turcia, SUA. „Despre Uniunea Europeană, Igor Dodon, nu spune absolut nimic, dar spune că relaţiile cu Uniunea Europeană trebuie dezvoltate, dar, în acelaşi timp trebuie apărate interesele Republicii Moldova”. În acest fel, consideră Igor Boţan, el şi-a manifestat dezacordul public cu DCFTA şi uită, spre regret, să spună că Moldova şi cu Turcia are un fel de DCFTA şi piaţa de produse alimentare a Moldovei este invadată de produsele turceşti mai mult decât de cele europene.

Violeta Ivanonv şi Partidul Şor sunt de orientare eurasiatică, chiar dacă nu s-a referit la acest lucru în nici un fel, deoarece, Partidul Şor este fostul Partid Ravnopravie, condus de Valerii Klimenco. Acest partid vede viitorul Republicii Moldova într-o uniune cu Rusia.

„Tot programul electoral al Maiei Sandu este bazat pe suport din partea Uniunii Europene pentru trei fonduri. În programul electoral al lui Andrei Năstase, Moldova este ancorată strategic în UE, la Tudor Deliu există ideea relansării integrării europene. Dorin Chirtoacă şi Octavian Ţîcu au transmis mesaje clare, precum că „Moldova nu are viitor şi poate ajunge în UE prin România”.

Igor Boţan a mai spus că organizaţiile societăţii civile, cele care sunt interesate de procesul electoral liber şi corect, sunt asociate în Coaliţia pentru Alegeri Libere şi Corecte. Această coaliţie, din luna martie, cooperează foarte intens cu Comisia Electorală Centrală, care este deschisă şi cooperantă. Coaliţia a cooperat cu CEC şi MAEIE cu privire la deschiderea secţiilor de votare peste hotare. Aici ambele instituţii s-au manifestat ca parteneri credibili. În opinia expertului, societatea civilă s-a implicat în procesul electoral şi acest fapt este extrem de important.

Opinia a fost exprimată de expertul permanent al proiectului la dezbaterea publică „Primul tur al alegerilor prezidenţiale 2020: lecţii învăţate şi lecţii de învăţat”, organizate de Agenţia de presă IPN.

Dezbaterea publică „Primul tur al alegerilor prezidenţiale 2020: lecţii învăţate şi lecţii de învăţat”, este ediţia a 158-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundaţia germană Hanns Seidel.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite