Dodon, ironizat după ce a scos cozonac din cuptor cu mâinile goale. Mesajul fostului preşedinte pentru „cei invidioşi” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon socate din cuptor cu mâinile goale un cozonac, motiv pentru care a fost ironizat pe Facebook pentru că şi-ar fi regizat momentul.
Igor Dodon socate din cuptor cu mâinile goale un cozonac, motiv pentru care a fost ironizat pe Facebook pentru că şi-ar fi regizat momentul.

Ex-preşedintele Igor Dodon a publicat un „teaser” despre un nou episod al emisiunii sale, care se desfăşoară în fiecare zi de vineri. Emisiunea a fost publicată în ajunul sărbătorilor pascale, motiv pentru care familia Dodon s-a filmat cum coace cozonaci. Imaginile au stârnit un val de ironii pe Facebook, inclusiv în rândul deputaţilor, care s-au amuzat că Dodon a scos cu mâinile goale un cozonac din cuptor, ce ar fi trebuit să fie fierbinte.

„Omul ăsta e incorigibil. Minciuna. Aşa boală nu trece, doar se agravează. Ajungi să minţi chiar şi atunci când nu eşti nevoit. Minţi ca hobby”, a scris deputatul PAS Dumitru Alaiba.

Un alt deputat PAS, Sergiu Litvinenco, a scris că „Dodon ia în mână pâinea scoasă direct din cuptor. Penibilitate de dragul piarului ieftin.”

Reacţia liderului socialist nu s-a lăsat mult aşteptată. Igor Dodon a publicat un nou video pe Facebook, care pare să fie integral, unde mai întâi scoate primul cozonac din cuptor cu mâinile goale, iar al doilea îl scoate folosind un prosop, şi a venit cu un mesaj pentru „cei invidioşi”.

„Şoc şi groază! Ştirea zilei azi în toată ţara este despre tăvile în care familia Dodon coace cozonacii de Paşte. Acest eveniment a devenit atât de important, încât a eclipsat şi dizolvarea Parlamentului. Dragi prieteni, Republica Moldova este astăzi într-o situaţie în premieră în istoria noastră modernă, când nu avem Guvern funcţional, un Guvern fără competenţe şi nu avem Parlament – în plină criză, fără organe de stat care ar putea lua decizii, iar oponenţilor mei politici iată de ce le pasă – cozonacii lui Dodon! Aceasta este adevărată faţă a unor politicieni şi interesul lor pentru popor! P.S. Pe cei invidioşi, data viitoare îi invit la Sadova să coacem cozonaci împreună!”, a scris Igor Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite