Alexei Tulbure: O „coaliţie situativă” între PSRM şi blocul ACUM este posibilă, dar se cere voinţă politică
0Aproape 60% din alegătorii moldoveni s-au pronunţat, la scrutinul din 24 februarie, pentru schimbarea actualei guvernări, votând masiv două formaţiuni – Partidul Socialiştilor şi blocul electoral ACUM. Totodată, actualmente, socialiştii formulează condiţii în care este dificil de purtat negocieri cu blocul ACUM, iar formaţiunea de dreapta face trimitere la moralitate şi la netrădarea principiilor, spune analistul Alexei Tulbure.
Potrivit lui, trebuie să se găsească
un consens pentru a satisface solicitarea electoratului, transmite IPN.
Alexei Tulbure spune că a analizat din toate punctele de vedere o
posibilă „coaliţie situativă” dintre PSRM şi ACUM şi a ajuns la
concluzia că acest lucru este posibil. „Pentru aceasta este nevoie de
voinţă politică, trebuie să se treacă peste anumite fobii,
să se iasă din „tranşeele războiului electoral”, să se înţeleagă că
toate jurămintele, pretenţiile privind „puritatea ideologică” are puţină
însemnătate în faţa voinţei poporului care a fost exprimată şi arătată
în rezultatul alegerilor”, a menţionat analistul
în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de
televiziune TV8.
Alexei Tulbure spune că nu există multe variante de a forma o coaliţie
de guvernare. Cea mai probabilă este PSRM-PDM. „Totuşi, pentru PDM orice
situaţie creată nu înseamnă o tragedie în afară de unul – o oarecare
coaliţie dintre PSRM şi blocul ACUM”. În opinia
lui, alegerile anticipate par a fi convenabile Partidului Democrat
pentru că această formaţiune se va sprijini pe administraţiile publice
locale, conduse în principal de către reprezentanţii săi.
Fosta deputată Stela Jantuan spune că în propunerea făcută de Partidul
Socialiştilor către blocul ACUM nu s-a spus despre conceptul de bază al
acestor negocieri, scopul lor. „Adică, ce propune, în general, o
„coaliţie „situativă” sau formarea unei coaliţii
de guvernare, de lungă durată?. Având în vedere că ambele formaţiuni au
vorbit în campania electorală despre deoligarhizare, eliberarea
instituţiilor de stat de sub control, lupta cu corupţia, aceste
principii ar putea fi puse la baza negocierilor dintre blocul
ACUM şi PSRM”, a spus ea.
Stela Jantuan spune că în societate au apărut multe comentarii legate de
moralitatea unei eventuale coaliţii dintre blocul ACUM şi Partidul
Socialiştilor. Totodată, fosta deputată se întreabă câtă moralitate este
în faptul că membrii ACUM refuză din start să
acceadă la guvernare şi să-şi îndeplinească promisiunile date
alegătorilor în perioada electorală?
Liderii Blocului Electoral ACUM DA PAS sunt aşteptaţi marţi, 12 martie,
ora 15.00, la sediul Partidului Socialiştilor „pentru discuţii în
vederea instituirii unei colaborări politice parlamentare”. Invitaţia a
fost făcută de către secretarul pentru ideologie
al PSRM, Ion Ceban, în cadrul unui briefing de presă susţinut luni, 11
martie, după şedinţa Comitetului executiv politic al PSRM. În aceeaşi
zi, reprezentanţii blocului ACUM au declarat că va fi formulat un
răspuns în cadrul conferinţei de presă care urmează
să aibă loc marţi, 11 martie, cu începere de la ora 12.00.
După alegerile din 24 februarie, Partidul Socialiştilor a acumulat 35 de
mandate în noul Parlament, iar blocul electoral ACUM – 26 de fotolii de
deputat, din totalul de 101.
În spaţiul public se vorbeşte despre mai multe scenarii de constituire a
coaliţiei de guvernare, inclusiv aşa-numita „coaliţie situativă” dintre
PSRM şi Blocul ACUM care ar putea fi funcţională temporar, pentru
soluţionarea unei anumite situaţii.