Alexandru Moşanu, „mustrat aspru“ că a exprimat „poziţia românilor“

Pentru un articol care le-a părut ştabilor comunişti că ar arăta admiraţie pentru România, istoricul este chemat la partid, criticat dur şi alungat din funcţia de secretar ştiinţific al Institutului de Istorie. Ivan Bodiul, prim-secretar al CC al PCM, lansează o nouă campanie împotriva intelectualităţii şi a „naţionalismului moldo-român"

Ştiri pe aceeaşi temă

La 23 august 1970, Alexandru Moşanu, care era la acea vreme secretar ştiinţific la Institutul de Istorie al ASM, a publicat un articol în „Sovetskaia Moldavia" despre evenimentele din 23 august 1944 din România. El menţiona rolul Armatei Roşii în eliberarea României de sub stăpânirea germană şi vorbea despre cauzele interne ale „revoluţiei comuniste" din România. La prima vedere, exprima poziţia PCM şi a PCUS. Dar nu era chiar aşa. Din contra, Moşanu comisese, din perspectivă sovietică, „o crimă" de neiertat.

Alexandru Moşanu este chemat la Biroul CC al PCM în 15 septembrie 1970, la trei săptămâni de la apariţia articolului. Ivan Bodiul, prim-secretar al CC al PCM, este furios şi vrea să folosească ocazia pentru a lansa o nouă campanie împotriva intelectualităţii şi „naţionalismului moldo-român".
El este obsedat de acest subiect mai ales de la mijlocul anilor '60, când influenţa românească în RSSM creşte simţitor prin intermediul publicaţiilor venite din România pe cale oficială, dar şi clandestină. În aceste publicaţii este criticată ocupaţia sovietică din 1940 a Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi se spunea că votul Sfatului Ţării din martie 1918 a exprimat voinţa populară a basarabenilor.

ÎNVINUIT CĂ A SUPRAAPRECIAT ROLUL FORŢELOR DIN ROMÂNIA

Un moment de răscruce al înrăutăţirii relaţiilor sovieto-române este totuşi anul 1968, când Ceauşescu critică URSS în legătură cu evenimentele din Cehoslovacia şi nu acceptă să participe la invadarea acestei ţări pe 21 august 1968. Din acel moment, politica semioficială a Moscovei şi mai ales a Chişinăului devine făţiş antiromânească. Orice gest favorabil faţă de România era catalogat drept lipsă de patriotism şi iresponsabilitate politică, iar uneori chiar „trădare" faţă de „poporul moldovenesc" şi partidul comunist.

Articolul lui Moşanu şi critica la adresa sa trebuie înţelese anume în acest context. Orice notă de admiraţie faţă de România urma să fie sancţionată imediat şi dur de către PCM, mai ales atunci când asemenea atitudini proveneau de la cei care erau în mod oficial însărcinaţi să combată propaganda „revizionistă şi naţionalistă", printre ei şi istoricii. Or, principalul cap de acuzare împotriva lui Moşanu este că a îngroşat - incorect din punct de vedere istoric, dar relevant din perspectiva relaţiei de putere în epocă dintre Moscova şi Bucureşti - rolul forţelor interne care au dus la instaurarea regimului comunist în România, neglijându-se rolul şi, deci, meritul şi recunoştinţa „veşnică" pe care trebuiau să o aibă românii faţă de „fratele mai mare rus".


Click aici să vezi GALERIA FOTO cu Alexandru Moşanu, primul Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova

Din stenograma şedinţei Biroului CC al PCM din 15 septembrie reiese că Moşanu admite la început că a săvârşit o greşeală din neatenţie, dar, din moment ce Bodiul şi alţi membri ai conducerii partidului comunist se năpustesc cu acuze asupra lui, el îşi schimbă tactica. Începe să se apere, invocând dogme şi texte aprobate chiar de PCUS. Cea mai reuşită şi convingătoare este că nu e nimic „criminal" în faptul că te bucuri de succesele României şi, cu atât mai mult, nu e nimic anticomunist şi antisovietic în articolul său, aşa cum i se incriminează. În susţinerea afirmaţiei sale invocă o rezoluţie a reuniunii de la Moscova a partidelor comuniste şi muncitoreşti din lume, din iunie 1969, în care se stipulează că succesele unui partid comunist sau a unei ţări comuniste reprezintă un succes al întregului lagăr comunist. De aceea, susţine Moşanu foarte abil, ceea ce a scris despre România nu poate fi nicidecum calificat drept imaturitate politică şi gest de dezaprobare a politicii PCM, în particular, şi a PCUS, în ansamblu. Este însă relevant şi derutant de sincer verdictul lui Bodiul: Moşanu a exprimat „poziţia românilor" şi astfel, a „trădat" patria sovietică şi partidul.

„ATENTAT" LA ROLUL DOMINANT AL MOSCOVEI

De asemenea, este remarcabil felul în care regimul sovietic ţine la interpretarea specifică a trecutului pentru a-şi menţine şi justifica în continuare hegemonia asupra ţărilor din lagărul socialist. Orice diminuare a rolului URSS în eliberarea ţărilor din Estul Europei de nazişti era văzut ca un atentat la rolul dominant al Moscovei în regiune.

Pe de altă parte, notăm că poziţia României, împărtăşită şi de Moşanu, exprima mai degrabă o versiune cu adevărat marxistă, prin faptul că interpretarea evenimentelor din august 1944 punea accentul pe „voinţa maselor", a clasei muncitoare locale şi, prin urmare, comunismul în România nu ar fi fost adus cu tancurile din exterior (nu discutăm aici pe cât de veridică e această interpretare din punct de vedere istoric, ci semnificaţia şi instrumentalizarea acestei chestiuni în încercarea Bucureştiului de a justifica o anumită independenţă de Moscova). Iar sovieticii, în reacţia disproporţionată pe care au avut-o, evidentă şi la şedinţa din 15.09.1970, au recunoscut, de fapt, că fără Armata Roşie Europa de Est nu putea deveni comunistă, adică au recunoscut impunerea forţată, din exterior, a orânduirii socialiste, ceea ce nu era întru totul în concordanţă cu marxismul...

INTELECTUALITATEA NESUPUSĂ

Cazul Moşanu este important din mai multe motive. El ne arată că rezistenţa faţă de regimul comunist sovietic la sfârşitul anilor 1960 - începutul anilor 1970 era destul de puternică în rândurile intelectualităţii moldovene. Bodiul este cel care confirmă prin spusele sale acest lucru atunci când face referinţă la „anumite instituţii" şi „unii savanţi". Se are în vedere, de fapt, un fenomen care e departe de a fi unul legat doar de unele persoane izolate. E vorba de marea parte a colaboratorilor de la Institutul de Istorie al AŞM, de cei de la Institutul de Limbă şi Literatură, dar şi de unii de la Institutul de Istorie a Partidului.

La adunările organizaţiilor de partid ale acestor instituţii poziţia lui Moşanu nu numai că nu este criticată, dar e lăudată în mod explicit. Nu trebuie să trecem cu vederea nici faptul că Bodiul nu vrea să piardă nicio ocazie de a băga frica în intelectuali, care nu sunt, după el, destul de docili şi înregimentaţi. Să nu uităm, de asemenea, că Bodiul vrea să instrumentalizeze cazul Moşanu pentru a servi drept model şi semnal pentru ceilalţi intelectuali nesupuşi şi că în critica dură faţă de Moşanu se ţintea şi un alt scop: compromiterea preşedintelui AŞM Iachim Grosul, pe care Bodiul din anumite motive nu îl agrea şi pe care voia să-l înlocuiască cu un om de-al său.

POLITICA REPRESIVĂ A LUI IVAN BODIUL

Dincolo de aceste agende paralele, combaterea intelectualilor care exprimau atitudini proromâneşti era la ordinea zilei. Cazul Moşanu sugerează, de asemenea, că regimul nu a reuşit să distrugă totalmente libertatea de expresie a intelectualităţii. Din contra, brutalitatea cu care Bodiul încearcă să promoveze o politică extrem de represivă la adresa intelectualităţii - lucru pe care îl recunoaşte şi îl regretă declarativ în memoriile sale - determină oamenii de cultură şi de ştiinţă să găsească mijloace mai bine chibzuite pentru a se apăra. Dar, în acelaşi timp, nu cu preţul renunţării la demnitatea umană şi naţională.

Deşi foarte limitată, această libertate străbate din texte şi opere care nu lasă loc de echivoc. Nu întâmplător un vorbitor de la şedinţă, Antoseak, face referinţă la creaţia lui Ion Druţă şi la critica sa la adresa colectivizării forţate a agriculturii şi elogiul adus ţărănimii basarabene, care a suferit amarnic de pe urma puterii sovietice. Este şi o asemănare între cazul Druţă şi cazul Moşanu: regimul comunist poststalinist şi posthruşciovist nu poate să-i trateze ca pe timpul lui Stalin pe intelectualii cunoscuţi deja unui public larg. Ei sunt însă condamnaţi la şedinţe de partid, supuşi oprobriului public la adunări ale „oamenilor muncii".

Omagiu pentru octogenarul Alexandru Moşanu

GALERIE FOTO Alexandru Moșanu, primul președinte al Parlamentului: „Europa vrea de la Moldova mai mult decât noi"

După cum ne-a mărturisit Alexandru Moşanu, după şedinţa de la mijlocul lui septembrie 1970, într-o zi, fiul său a revenit de la şcoală plângând. La întrebarea ce s-a întâmplat, acesta a răspuns că avusese loc o adunare la şcoală în prezenţa corpului didactic şi a elevilor la care Moşanu a fost declarat „duşman al poporului". După un timp, o adunare similară a fost organizată prin grija partidului şi în satul de baştină al istoricului, unde locuiau părinţii şi rudele sale. Observăm, prin urmare, că, deşi renunţă la violenţa fizică, regimul comunist din perioada lui Brejnev reinventează metode de violenţă psihologică nu mai puţin umilitoare pentru demnitatea umană decât cele fizice. Iar scopul rămâne acelaşi, înăbuşirea din faşă a gândirii libere, a dreptului la opinie, mai ales când acestea au tangenţă directă cu identitatea majorităţii populaţiei locale sau vizează relaţia cu România, fie ea şi comunistă.

VICTIMA UNUI NOU ATAC AL REGIMULUI, ÎN 1988

Peste trei ani, în 1973, mustrarea aspră aplicată lui Alexandru Moşanu va fi anulată, dar el va fi subiectul unui nou atac ideologic al regimului la începutul anilor '80, după plecarea lui Bodiul la Moscova. Dovadă că urmaşul acestuia la şefia PCM, Simion Grossu, era un fidel continuator al politicii represive împotriva intelectualităţii româneşti din RSSM. Ulterior, în decembrie 1988, Moşanu va fi unul dintre artizanii primei confruntări directe şi victorioase dintre putere şi intelectualitate, care va contribui la adâncirea procesului de Perestroikă, începând cu anul următor, şi care va anticipa, peste puţin timp, evenimentele care au urmat şi culminat cu declararea independenţei Republicii Moldova de metropola rusească. ;

Din stenograma şedinţei Biroului CC al PCM din 15 septembrie 1970:

 Tov. Bodiul: Se poate oare vorbi de o greşeală? În acest articol se promovează o linie foarte clară. Dacă nu aţi fi accentuat suficient rolul Uniunii Sovietice, al Armatei Sovietice, putea fi vorba de o greşeală. Dar în acest caz aţi spus mult şi nu ceea ce trebuia. Ce determină credo-ul dvs.? Dvs. proslăviţi rolul revoluţiei în România şi îi atribuiţi rolul decisiv în eliberare. Rolul principal în instaurarea puterii îl atribuiţi mişcării revoluţionare. Şi pe acest fundal treceţi sub tăcere biruinţa Armatei Sovietice, a poporului sovietic, în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Aveţi o convingere foarte clară şi aceasta nu este altceva decât poziţia oficială românească (subl. autorului)...
  Tov. Bodiul: Politica URSS şi a PCUS este reflectată foarte clar în Directivele, Tezele CC al PCUS, unde se vorbeşte despre rolul Armatei Sovietice, a URSS în eliberarea României... Şi să vorbeşti că România a fost eliberată de revoluţia românească înseamnă a vorbi ceea ce vor românii... Ce poziţie aveţi, în calitate de savant. [?]
  Tov. Moşanu: Eu susţin poziţia pe care o îmbrăţişează membrii PCUS. Nu pot să fiu de acord cu faptul că aceasta exprimă concepţia mea.
  Tov. Bodiul: Sunteţi de partea României. Consideraţi corectă poziţia pe care o exprimă România. Ce materiale aţi utilizat când aţi scris articolul?
  Tov. Moşanu: [Am folosit volumul de] Istorie modernă şi contemporană a României, ediţia 1964 [sub redacţia academicianului Vinogradov de la Moscova] şi câteva surse româneşti. Şi fraze întregi sunt preluate de acolo.
 Tov. Melikov: Acum cei de peste hotare vor cita articolul dvs.
 Tov. Bodiul: Şi în Moldova o să placă unora. Noi vă înaintăm o învinuire politică. Întrucât acest articol exprimă convingerea dvs. ... Şi acest articol e scris după decizia Biroului Politic al CC al PCUS, prin care Academiei de Ştiinţe a RSSM îi revine sarcina elaborării chestiunilor legate de relaţiile sovieto-române (...)
 Tov. Cornovan: (...) În articol există concepţii false, potrivit cărora mai întâi a fost răscoala, iar restul este secundar. Oare e greu de observat că aceasta nu e altceva decât concepţia României, că ea s-a eliberat de una singură, iar Armata Sovietică i-a venit în ajutor... [?] Oare nu e clar că dvs. aprobaţi ideea că Partidul Comunist Român întreţine relaţii de prietenie cu toate (subl. aut. - toate, adică şi cu China, atunci în conflict direct cu URSS] ţările socialiste. [?]
 Tov. Bodiul: ... În timpul discuţiilor asupra acestui articol la Institutul de Istorie a Partidului au fost exprimate laude la adresa lui Moşanu, dar asta se referă nu numai la Institutul de Istorie, ci şi la Institutul de Limbă şi Literatură. Nimeni nu se ocupă de educaţia politică a savanţilor. Mie mi se pare că astăzi, când vom adopta decizia, trebuie să-l tragem la răspundere dură pe tov. Makarov [redactor-şef adjunct la «Sovetskaia Moldavia» ], iar tov. Moşanu să-i aplicăm mustrare aspră.(...)
 Tov. Antoseak: (...) Trebuie să decidem această problemă la Biroul CC. Trebuie să luăm foarte în serios aceste chestiuni. Dvs. vă aduceţi aminte când nu demult se vorbea despre operele lui Ion Druţă, în special despre «Povara bunătăţii noastre». Eu am citit această carte şi aveam punctul meu de vedere. Şi la un moment dat am citit articolul «Adevărul vieţii şi poziţia scriitorului», scris de Racu, şeful catedrei de literatură moldovenească. Eu, ca cititor, ca om, citind acest articol, am rămas uimit de cele scrise. Nu am citit niciodată ceva mai laudativ. El arată că un artist genial marcant, că o persoană stoică în sens ideinic, că el e mai sus şi mai presus de oricine. Iar apoi urmează o aluzie uşoară că viziunea sa, concepţia sa filosofică nu coincide cu cea care ar trebui să fie [exprimată]. Şi dacă e să analizăm operele sale [ale lui Druţă], precum «Ultima lună de toamnă», «Povara bunătăţii noastre» ş.a., o să constatăm fără dificultate că el se exprimă împotriva colectivizării, închină odă culacilor în calitate de clasă [aparte], [e] împotriva politicii economice [a partidului comunist]...
 Tov. Grosul: (...) Eu regret că, în timp ce se elabora articolul, despre aceasta nu ştia nici conducerea Institutului [de Istorie], nici cea a Academiei. La noi s-a stabilit regula următoare: când Academia trebuie să iasă cu un articol responsabil din punct de vedere politic, acesta nu priveşte doar autorul propriu-zis şi de aceea conţinutul acestuia trebuie consultat cu un cerc anumit de persoane pregătite. Din păcate, tovarăşul Moşanu a încălcat această tradiţie... Eu nu împărtăşesc poziţia pe care a exprimat-o organizaţia de partid a Institutului de Istorie. Eu gândesc că noi vom găsi forţe [suficiente] în organizaţia noastră de partid pentru a îmbrăţişa o poziţie principială corectă...
 Tov. Bodiul: Este greu de imaginat, cum poate un savant să deţină aşa o funcţie [de secretar ştiinţific al Institutului de Istorie] în Academia de Ştiinţe. Tov. Moşanu împărtăşeşte opinia românilor (subl. autorului). După publicarea acestui articol şi după aprecierile exprimate acolo, vrem nu vrem, ajungem la ideea că nu e vorba doar de un lapsus politic, ci de faptul că anumite persoane din rândurile savanţilor susţin concepţia românilor (subl. autorului). Acest lucru arată că unele dintre institutele noastre nu se ocupă cu educaţia politică a cadrelor lor. Ştiţi foarte bine care era situaţia anterior la Institutul de Istorie. Se impun măsuri în vederea însănătoşirii institutului în ansamblu. În unele instituţii, anumite persoane nu sunt pregătite, sunt analfabete din punct de vedere politic şi nu împărtăşesc poziţiile PCUS şi ele trebuie reeducate... Trebuie să vedem în ce măsură Prezidiul Academiei promovează până la capăt o politică corectă şi dacă este exigent în ceea ce priveşte ridicarea nivelului ideinic...
 Tov. Melikov: [Propun următoarea formulare:] pentru publicarea unui articol dăunător, tendenţios, care deformează evenimentele legate de eliberarea României şi de politica internă şi externă ulterioară, lui Moşanu i se aplică mustrare aspră.
 Tov. Iliaşcenko: ...de adăugat că [Moşanu] a comis falsificarea principiului marxist-leninist al internaţionalismului. Au fost redate greşit legăturile pe baza cărora trebuie să se construiască relaţiile noastre cu ţările socialiste (subl. autorului)..."



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările