Viorel Morari, pus oficial sub învinuire pentru fabricarea unui dosar la comandă

Viorel Morari, pus oficial sub învinuire pentru fabricarea unui dosar la comandă

Viorel Morari

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale i-a înaintat şefului suspendat al Procuraturii Anticorupţie învinuirea pentru patru capete de acuzare şi a depus demers pentru aplicarea măsurii preventive - arestul preventiv pentru 30 de zile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acesta este acuzat de: ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reţinerea sau arestarea ilegală” şi ”tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate” – acţiuni comise în privinţa co-proprietarilor reţelei de benzinării ”VENTO”. Ultimii au fost recent reabilitaţi în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutaţi, reţinuţi, arestaţi, deposedaţi de avere şi traşi ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă.
 
Concomitent, PCCOCS anunţă despre reţinerea unui alt figurant în dosar, care în anul 2018 era ofiţer de investigaţie în cadrul Direcţiei nr.5 a INI (în prezent - angajat al Poliţiei de Frontieră), care imediat ce a primit citaţie la Procuratură, s-a internat în spital, în baza unui certificat eliberat de serviciul medical al Poliţiei de Frontieră. Potrivit medicului curant, starea acestuia de sănătate permite participarea la acţiuni procesuale, astăzi urmând a fi audiat şi recunoscut în calitate de învinuit.
 
Printre cei care au instrumentat şi gestionat acest dosar figurează şi actualul Şef interimar al Serviciului Antidrog din cadrul Poliţiei de Frontieră, care în anul 2018 era ofiţer de investigaţie în cadrul Direcţiei nr.5 a INI şi care încă acum o săptămână a fost pus sub învinuire pentru aceleaşi patru capete de acuzare.
 
Cât despre al patrulea figurant în dosar - un fost procuror din cadrul Procuraturii Anticorupţie, acesta a anunţat despre îmbolnăvirea sa cu COVID-19 exact în ziua pentru care fusese citat pentru audieri.
 
Urmărirea penală este în derulare, iar Procuratura va continua să aplice toate căile legale de repunere în drepturi a persoanelor care au fost pe nedrept urmărite penal şi judecate, cu tragerea la răspundere a celor care au fabricat şi gestionat dosare la comandă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările