Moscova, suspicioasă pe Bucureşti: Noi nu uităm de partea cui a luptat Armata Română la Stalingrad

Moscova, suspicioasă pe Bucureşti: Noi nu uităm
de partea cui a luptat Armata Română la Stalingrad

Klaus Iohannis depune flori la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului. FOTO: Adevarul

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a publicat un răspuns în care a criticat „poziţia antirusească şi antisovietică” a Bucureştiului pronunţată în cadrul unui eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului. Diplomaţia de la Moscova s-a arătat deranjată de faptul că oficialii români au amintit despre deportarea etnicilor germani din Transilvania în URSS, „însă nu au pomenit despre genocidul evreilor şi ţiganilor din România”.

„Observăm cu îngrijorare eforturile depuse de România de a retuşa tot mai des, utilizând instrumente antiruse, evenimentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Astfel, în cadrul unui eveniment modest, organizat recent la Bucureşti pentru a marca Ziua Internaţională a Memoriei Holocaustului şi dedicat deportării nemţilor din Transilvania în URSS în anul 1945, au fost formulate aprecieri cu adevărat anti-sovietice şi anti-ruse. Accentul a fost pus pe «acţiunile inumane şi crude ale armatei sovietice de ocupaţie» faţă de nemţii nevinovaţi. Faptele bine-cunoscute care confirmă vina Bucureştiului şi Berlinului în cazul genocidului asupra evreilor şi ţiganilor nu au fost amintite”, menţionează oficialii ruşi pe pagina Ministerului de Externe de la Moscova.

Moscova acuză Bucureştiul că în cadrul evenimentului de la Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis nu a condamnat Holocaustul şi nici nu a transmis cuvinte de compasiune pentru evreii români. „Nu a fost amintit nici faptul că listele cu nemţii deportaţi au fost realizate intenţionat de administraţia românească. Astfel, Bucureştiul a redus din greutatea comunităţii nemţeşti, iar împreună cu aceasta şi a celei ungureşti (secuieşti) din Transilvania în favoarea populaţiei româneşti. Preşedintele actual al României, etnicul german Klaus Iohannis, ar trebui să cunoască aceste pagini din trecutul ţării”, subliniază oficialii ruşi.

În final, Ministerul rus de Externe ţină să le transmită autorităţilor de la Bucureşti faptul că „în zilele când este aniversată capitularea hitleriştilor la Stalingrad, noi ţinem minte foarte bine de parte cui a luptat Armata Română”.

Amintim că, autorităţile române au marcat pe 8 octombrie 2015 Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului printr-o serie de manifestări. Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut un discurs în memoria victimelor Holocaustului din România, evrei şi romi deportaţi şi ucişi în anii '40. În discursul său însă, Iohannis a vorbit inclusiv despre modul în care Guvernul Antonescu i-a persecutat pe evrei, dar şi despre asumarea trecutului de către statul român.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările