Igor Boţan: Noua guvernare are temeiuri să nu aibă încredere în instituţiile de drept

Igor Boţan: Noua guvernare are temeiuri să nu aibă încredere în instituţiile de drept

Actuala guvernare nu are încredere în instituţiile de drept şi de reglementare din Republica Moldova şi are temei pentru aceasta. Opinia a fost exprimată la dezbaterile publice cu tema „Dezoligarhizarea” şi „Decapturarea” statului: limitele legalităţii”, ediţia a 113-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova şi a aparţinut lui expertului Igor Boţan.

„Eu cred că noua guvernare nu are temei să aibă încredere în instituţiile de drept şi de reglementare, având în vedere un şir de lucruri care s-au întâmplat, şi chiar Partidul Democrat, domnul Pavel Filip, a recunoscut că modul de comportament al fostului lider a fost unul autoritar”, a spus Igor Boţan.

Potrivit expertului, noua guvernare este în drept să nu aibă încredere în instituţiile de drept şi de reglementare, deoarece „Ilan Şor şi Vlad Plahotniuc au dispărut în acelaşi fel, în acelaşi timp, ceea ce dovedeşte că între ei a existat o legătură strânsă”. Igor Boţan a precizat că şefii instituţiilor de drept şi de reglementare în care noua guvernare nu are încredere ar trebui să se prezinte cu un raport de activitate în faţa Parlamentului.

„Deputaţii să îi ia la întrebări şi să le pună pe masă toate evenimentele negative care s-au întâmplat, toată istoria asta cu investigarea furtului miliardului, cu anularea alegerilor în Chişinău ş.a. Parlamentul să le dea o apreciere politică a activităţii şi să le spună: daţi-vă demisia, că nu se poate să conduceţi instituţiile statului de maniera care s-a întâmplat”, a precizat Igor Boţan.

De asemenea, expertul a mai spus că nu trebuie admisă nicio nouă politizare a instituţiilor statului. „Partidul Democrat, din opoziţie, trebuie să fie ţepos, să muşte, să zgârâie, dar trebuie să fie şi constructiv în ceea ce priveşte cum are loc numirea noilor conducători ai instituţiilor de drept şi reglementare, astfel încât şi ei, democraţii, să aibă încredere că aceşti conducători nu vor apleca urechea la comenzile politice”, a declarat expertul.

Igor Boţan a mai afirmat că este sceptic în ce priveşte rolul cetăţenilor în transformările care au loc. „Rolul cetăţenilor va rămâne unul pasiv, reactiv şi nu unul activ. În 2015, când protestam după ce a fost furat miliardul, după publicarea raportului Kroll, în mod surprinzător, în inima Republicii Moldova, într-o localitate urbană, a fost ales primar domnul Şor, care era actorul principal. Pentru mine, asta a fost şocant”, a spus Igor Boţan.

În context, expertul a îndemnat cetăţenii să dea aprecieri adecvate succeselor sau insucceselor politicienilor.

În ziua de luni, 22 iulie, IPN a organizat dezbaterile publice cu tema „Dezoligarhizarea” şi „Decapturarea” statului: limitele legalităţii”. La ele au participat Gaik Vartanean, deputat din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Sergiu Sîrbu, deputat din partea Partidului Democrat din Moldova şi Vladimir Bolea, deputat din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate, Blocul ACUM. La dezbateri au fost invitaţi şi reprezentanţii ai Partidului Şor care nu au răspuns invitaţiei.

Dezbaterile publice cu tema „Dezoligarhizarea” şi „Decapturarea” statului: limitele legalităţii”, constituie ediţia a 113-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” , desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: