Alegerile locale din Moldova, în cifre. Localităţile unde primarul a câştigat la o diferenţă de câteva voturi

Alegerile locale din Moldova, în cifre. Localităţile unde primarul a câştigat la o diferenţă de câteva voturi

Alegerile locale generale din Republica Moldova au avut loc pe 14/28 iunie 2015 FOTO Alexandru Tarlev

Alegerile locale generale desfăşurate în Republica Moldova pe 14/28 iunie 2015 au demosntrat încă o dată că fiecare vot contează. În mai multe localităţi primăria a fost câştigată de candidatul care a obţinut cu trei, două sau chiar un vot mai mult faţă de al doilea clasat. Asociaţia Promo-Lex prezintă mai multe astfel de curiozităţi din timpul scrutinului local.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit observatorilor asociaţiei, în multe din aceste cazuri, decizia a fost luată după ce a avut loc renumărarea voturilor.
 
- La renumărarea voturilor pentru scrutinul din 14 iunie 2015 în s. Pârliţa, r. Soroca, două buletine au fost declarate nevalabile. Astfel, candidatul la funcţia de primar Ivan Mazniuc (PSRM) care avea 208 voturi a rămas cu 206 voturi, iar contracandidatul acestuia, Buzurniuc Gheorghe (PLDM), cu 207 voturi a fost declarat învingător.
 
- La numărarea voturilor din 28 iunie 2015 în s. Coşerniţa, r. Criuleni, ambii candidaţi au acumulat câte 325 voturi. În urma renumărării voturilor, candidatul Alexei Cibotar (PDM) a câştigat alegerile cu trei voturi în plus în faţa contracandidatului de la PSRM, Ţipa Feodor.
 
- În s. Vişniovca, r. Cantemir, diferenţa dintre candidaţii PLDM, Pac Olga (341) şi Pîslari Andrei , PDM (340) a fost de numai un vot;
 
- În rezultatul renumărării voturilor în c. Egorovca, r. Făleşti, candidatul PCRM, Gheorghe Stancev, a acumulat 392 voturi, iar contracandidatul său de la PSRM, Grigore Roman – 384 voturi. Două buletine de vot a fost considerate nevalabile;
 
- La data de 28 iunie 2015 în s. Topala, r. Cimişlia, candidatul Gribineţ Ivan (PDM) a acumulat 230 voturi – 50,00% din 460 voturi valabil exprimate. Acestuia nu i-a ajuns doar un vot ca să câştige alegerile. Astfel, la alegerile desfăşurate repetat la data de 12 iulie, Costaş Nadejda (PLDM) a câştigat alegerile locale cu 238 voturi, cu două mai mult decât Gribineţ Ivan (PDM) – 236;
 
- În s. Frumuşica, r. Floreşti, candidatul PL, Boico Victor (326), a câştigat cu diferenţa de 2 voturi faţă de candidatul PDM Groza Igor (324);
 
- În s. Etulia, UTAG, candidatul independent Cuidjuclu Sergiuu (713) a câştigat cu diferenţa de 2 voturi faţă de candidatul PSRM Cula Grigorie (711);
 
- În s. Bilicenii Vechi, r. Sângerei, candidatul PSRM Guzun Ala (673) a câştigat cu diferenţa de 2 voturi faţă de candidatul PDM, Urechianu Gheorghe (671);
 
- În s. Floriţoaia Veche, r. Ungheni, candidatul PDM, Margarint Sergiu (485), a câştigat cu diferenţa de 2 voturi faţă de candidatul PLDM, Baban Margarita (483).
 
Precizăm că, Promo-LEX a delegat în perioada alegerilor locale generale din iunie peste 1500 de observatori naţionali. De asemenea, în acest scrutin, asociaţia a desfăşurat campania „IEŞI la VOT!”, care a avut drept scop promovarea şi încurajarea votului informat şi conştient în rândul alegătorilor din Republica Moldova.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările