Tânăra care şi-a pus dragostea pentru necuvântătoare într-o carte. A salvat peste 200 de animale. „Om cu câine. Asta am vrut să mă fac când o să fiu mare“

Tânăra care şi-a pus dragostea pentru necuvântătoare într-o carte. A salvat peste 200 de animale. „Om cu câine. Asta am vrut să mă fac când o să fiu mare“

Alexandra Paşca a scris o carte despre experienţa alături de animalele pe care le-a salvat FOTO Arhivă personală Alexandra Paşca

Tânăra a ajutat în ultimii ani peste 200 de animale, nouă dintre acestea - opt câini şi o pisică - bucurându-se de dragoste şi căldura căminului ei.

De când se ştie, şimleuanca Alexandra Paşca, 25 de ani, a avut câini şi pisici. Fie îi aduceau părinţii săi sau ea de pe strazi, fie îşi făceau ei singuri apariţia la poarta casei. Şi astăzi are proaspătă în minte o zi din perioada în care era doar o şcolăriţă şi a salvat, fără ezitare, un căţeluş murdar, pe care l-a găsit abadonat sub un pod. "Mici eram ămândoi, în schimb eu aveam părinţi şi casă, el nu. Fără să stau pe gânduri, am decis să împart totul cu cel ce avea să-mi devină cel mai bun prieten. Nu uit cum mă trezea tatăl meu noaptea să ies afară: "Du-te la el că plânge, dacă l-ai adus", îmi spunea. Atunci mi-am dat seama ce vreau să mă fac când o sa fiu mare. Ceva, orice, doar sa fiu acolo când cineva plânge. Om cu câine. Asta am vrut să mă fac când o să fiu mare", mărturiseşte Alexandra.

Căţelul cu trei picioare

Viaţa ei a luat o nouă turnură în urmă cu trei ani, după ce l-a adus în căminul său pe Charlie, un câine cu trei picioare. În văzuse poza pe internet, într-o postare în care se căuta un stăpân pentru bietul animal. Deşi urma să plece din ţară pentru două luni, Alexandra nu a putut rămâne indiferentă şi l-a adus pe Charlie în casa ei. "Şi o viaţă în trei picioare merită trăită. Un câine fără un picior e tot un câine, tot un suflet. E tot o fiinţă ce are nevoie de iubire, chiar şi de-i mai puţină decât cea pe care o oferă la schimb", spune tânăra despre animalul care i-a devenit, în scurt timp, prieten şi, mai apoi, personaj de carte.

Dupa ce l-a adoptat pe Charlie, şi-am promis că urmatoarele animale cărora le va oferi dragostea şi căldura unui cămin vor fi tot ale nimănui. Şi s-a ţinut de cuvânt, pentru că până acum a ajutat peste 200 de animale. Recunoaşte că nu este deloc uşor să le găsească o casă, în condiţiile în care oamenii care îşi doresc un animal de companie preferă să îl cumpere.

"Oamenii care adoptă sunt atât de puţini. Se cumpăra prea mulţi câini în acelaşi timp în care alţii se nasc, trăiesc şi mor pe gratis. Ştiu, e alegerea fiecăruia, dar am vrut mereu să le aduc tuturor aminte că cei aflaţi în strada nu cad din cer acolo. Sunt abandonaţi de noi, oamenii, cei care alegem ca unul să moară şi celalalt să fie cumpărat. Îi facem vieţii un preţ, prea greu şi nedrept uneori. De când am câştigat acest drept?"

Opt câini şi o pisică

Casa Alexandrei adăposteşte, astăzi, nu mai puţin de opt câini şi o pisică. Printre ei şi doi pechinezi - Fetiţa şi Cusicu - pe care i-a salvat în 2016 din adăpostul Primăriei Zalău. "Tremurau într-o lădiţă, după nişte gratii. Două suflete lăsate în adăpost de un membru al familiei lor, după zece ani - oameni cărora le-au dat din coadă şi i-au privit în ochi cu o iubire sinceră. Mi-a fost ascuns orice detaliu, numele lor real, vârsta. Mi s-a spus că au doi ani, dar medicul care i-a sterilizat mi-au zis ca probabil au 12. Nu mai aveau dinţi, ea era pe jumatate cheală şi arăta ca un schelet; trei luni a facut un tratament cu perfuzii si vitamine. El avea o boală de piele care a trecut abia dupa şapte luni", rememorează tânăra.

Nu se desparte de prietenii săi nici măcar în vacanţe. Fetiţa este cea mai răsfăţată din acest punct de vedere, însoţindu-i pe Alexandra şi soţul ei în diferite destinaţii europene. Împreună au ajuns în Olanda, Belgia, Franţa, Italia, Austria, Germania ori Monaco.

"Deşi pare, nu mi-e greu cu ei, ci cu oamenii. Am pierdut oameni, familie, prieteni şi vecini din cauza asta. De fapt, nu le-aş spune neapărat pierderi; cei care mă pot iubi, cred că o fac exact aşa cum sunt. Iar eu asta sunt: om cu câini şi nu pot să fiu altfel doar de dragul unui om. Nu există o altă versiune a mea; chiar dacă se spune că un om are multe feţe, ale mele toate-s cu şi despre animale".

Curând, a început să expună pe Facebook experienţele trăite alături de prietenii său patrupezi, reuşind să ajungă la aproape 2.000 de followeri. La solicitarea multora dintre ei, a decis să scrie o carte, în care a reunit poveştile postate de-a lungul vremii pe reţeaua de socializare. Aşa s-a născut "Cerşetori la poarta sufletului", volum ce a văzut lumina tiparului la finele anului trecut şi al cărui moto este: "Am văzut om părăsit de alt om, dar nu am văzut om părăsit de câine".

O carte din suflet pentru animalele din adăposturi

"Cartea s-a născut în momentul în care câinii au devenit povestea mea. Scriu de mai bine de cinci ani despre tablouri, călătorii si amintiri. N-am scris niciodată pentru oameni, în schimb din partea lor am avut cea mai mare surpriză. Acum trei ani au început să-mi ceară cartea. Ce carte? Nu intenţionam să scriu şi nici nu-mi doream una. Nu aveam nicăieri scris ceea ce publicam pe Facebook; asta a fost, de altfel, şi partea cea mai grea: când m-am decis să o tipăresc, a trebuit să culeg totul, tot ce am scris în acei ani", explică autoarea.

Volumul a fost tipărit, iniţial, în număr limitat, de 500 de bucăţi, aproape toate plătite de cititori cu câteva luni înaintea publicării. Pentru a veni în sprijinul animalelor fără stăpân, 20% din încasări le-a direcţionat către ONG-urile de profil. Pentru că stocul iniţial s-a epuizat extrem de repede, în luna ianuarie a acestui an, alte 1.000 de exemplare au ieşit pe piaţă. "Ideea de a dona a venit imediat după ce mi-am privit câinii în ochi. Povestea fiecăruia mi s-a derulat şi mi-am amintit că ei n-au fost singurii şi nici ultimii câini abandonati în lume. Mai sunt şi alţii în ochii cărora, în acest moment, nu priveşte nimeni", mai spune Alexandra.

A stabilit colaborări cu adăposturi din aproape 20 de judeţe ale ţării, care s-au implicat în vânzarea cărţilor şi beneficiind, astfel, de donaţiile din încasări.
"Cred ca totul, în cea mai mare parte, i se datorează lui Charlie. Tot ceea ce sunt azi sunt datorită animalelor mele, iar restul nu cred că erau dacă nu era Charlie", cochide şimleuanca.

Vă mai recomandăm:

Campanie pe Facebook pentru salvarea câinilor fără stăpân din Zalău. "Oamenii au fost obişnuiţi să se descotorosească de animale oricând doresc"

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: