Medicii de familie au revenit la sentimente mai bune: au semnat actele adiţionale cu CAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii au semnat prelungirea contractelor cu 3 luni FOTO Arhivă
Medicii au semnat prelungirea contractelor cu 3 luni FOTO Arhivă

Medicii de familie au revenit asupra intenţiei de a bloca activitatea şi vor acorda în continuare servicii medicale decontate de CAS.

Toţi cei 114 medici de familie din judeţul Sălaj au fost de acord să semneze actele adiţionale prin care contractele de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate sunt prelungite până la finalul lunii martie 2018. Potrivit preşedintelui-director general al CAS Sălaj, Olga Stana, acest lucru presupune că pacienţii vor putea beneficia de servicii medicale gratuite şi după 31 decembrie 2017, când ar expira actualele contracte.

"Medicii au avut termen până vineri dimineaţă, la ora 9, să ne anunţe dacă sunt sau nu de acord să continue relaţiile contractuale până în 31 martie 2018, când va fi aprobat bugetul pentru 2018. Toţi medicii de familie din judeţ ne-au transmis că vor prelungirea contractelor pe care le au cu Casa", a precizat Olga Stana.

Reaminim că medicii de familie au ameninţat că vor bloca activitatea cabinetelor lor şi că nu vor semna actele adiţionale, întrucât în locul unei creşteri a procentului alocat asistenţei medicale primare de la 5,77% la 10% din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, administrat de CNAS, proiectul de buget pentru anul 2018 prevede o stagnare la 5,8%. Ei eu acuzat CNAS, Guvernul şi Parlamentul că ignoră soarta celor peste 25.000 de medici şi asistenţi medicali care oferă servicii medicale întregii populaţii a României, şi le-au calificat atitutinea drept "o jignire majoră adusă pacienţilor şi profesioniştilor din medicina familiei".

Mai puteţi citi:

Criză în sistemul sanitar. Şapte comune nu au medic de familie

Angajări masive la Spitalul Judeţean. Ce posturi vor fi scoase la concurs

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite