Incursiune în universul lumii antice. Festivalul Roman transformă Porolissumul în câmp de bătălie între barbari şi romani VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum se trăia în vremea dacilor şi a romanilor, ce înseamna viaţa lor de zi cu zi, ce bucate puneau pe masă ori ce tehnici de luptă foloseau sunt doar câteva dintre experienţele pe care le vor trăi cei prezenţi la ediţia din acest an a Porolissum Fest.

Zece trupe de reconstituire istorică din ţară se întâlnesc la Zalău în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Porolissum Fest, ce va avea loc în 15 şi 16 iulie, pe platoul de marmură din centrul oraşului şi la Castrul Roman de la Porolissum. Evenimentul propune o incursiune în universul lumii antice, o experienţă în care participanţii sunt invitaţi să retrăiască momente istorice importante, ce au marcat devenirea noastră ca popor.

“Călătorind în timp, împreună aflăm cum se confecţiona ceramica, vedem confruntările pline de forţa ale gladiatorilor si ne îmbogăţim cultura istorică într-un mod viu si interactiv”, ne-a declarat Corina Bejinariu, directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, instituţie care organizează festivalul. Potrivit acesteia, pe parcursul celor două zile, participanţii la manifestare sunt invitaţi să urmărească parada trupelor de reconstituire şi demonstraţii de luptă, dansuri arhaice, demonstraţii de gătit cu degustare, după reţete antice, dar şi să ia parte la atelierele de preparat pâinişoare romane, ceaiuri vindecătoare şi vin aromatizat, modelaj în lut ori realizarea de coafuri romane şi coroniţe din flori, să facă selfie-uri în ţinute romane, să tragă cu arcul, dar şi să ia parte la întreceri de tras al frânghiei ori lupte cu ciomagul. Punctul culminant al festivalului îl va reprezenta asediul nocturn cu săgeţi şi proiectile incendiare al populaţiei barbare în preajma Daciei, scenă de luptă ce va avea loc în faţa Porţii Praetoria de la Porolissum.

Organizatorii estimează că ediţia din acest an va aduce în capitala provinciei romane Dacia Porolissensis peste 1.500 de turişti, evenimentul constituind şi un bun prilej atât pentru copii, cât şi pentru adulţi să vadă pe viu cultura şi istoria noastră, fiind implicaţi direct în activităţi.

Pentru a facilita accesul publicului la Porolisum, organizatorii vor asigura transport gratuit până la castru, dar şi revenirea în oraş. Astfel, vor fi puse la dispoziţie autobuze, care vor pleca, din faţa Bibliotecii Judeţene, spre Porolissum, sâmbătă, 15 iulie, la orele 19.30 şi 20, şi vor reveni în Zalău la ora 23, iar în 16 iulie, vor pleca la 12.30 şi 13.30, şi se vor întoarce la 18.30.

La festival vor participa Asociaţia Amicii Muzeului Zalău, Asociaţia Omnis Barbaria Satu Mare, Asociaţia Castrum Novis Sibiu, Asociaţia Culturală Tomis Constanţa, Nimfele Daciei Zalău, Vulturii din Călata Stana, Asociaţia Virtus Antiqua Cluj Napoca, Asociaţia Geto-dacii Sudcarpatici Piteşti, Deus Vult Oradea, Vox Dacorum Zalău.

Vă mai recomandăm:

Judeţul cu şase castre propuse pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Unul dintre monumente a fost restaurat necorespunzător

FOTO În excursie la Castrul Roman de la Porolissum. Cât costă o vizită la cel mai nordic punct de apărare al Daciei Romane

Cine sunt „Nimfele Dace“, tinerele care dansează fermecător şi fac cunoscută în Europa istoria antică a României VIDEO

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite