Epilog în scandalul deputatului acuzat că a trădat în Parlament pentru ca soţia să ajungă şefă la Ambulanţă: soţia s-a angajat la Ambulanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţia deputatului de Sălaj Liviu Balint, demis din PMP după ce a votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, a câştigat concursul organizat la Serviciul Judeţean de Ambulanţă pentru postul de economist.

Soţia deputatului Liviu Balint, fost manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj, a câştigat concursul organizat pentru postul de economist la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj. Narcisa Balint a obţinut cel mai mare punctaj la proba scrisă, iar joi, 21 decembrie, a trecut şi de proba interviului.

Angajarea ei este una controversată, având în vedere scandalul în care a fost implicat soţul său după ce, în calitate de parlamentar PMP, a votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, ignorând astfel ordinele de partid. Gestul său i-a adus excluderea din partid, în mediul public vehiculându-se că şi-a negociat votul pentru ca soţia sa să primească şefia Ambulanţei Sălaj.

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, l-a numit "maidanez politic" şi i-a cerut demisia din funcţia de parlamentar. "Nu am avut nici o discuţie cu vreun reprezentant al puterii legat de aceste lucruri", replica Balint. La scurt timp după excluderea lui din PMP, parlamentarul a devenit membru PSD.

În ciuda scandalului, Narcisa Balint şi-a depus dosarul pentru postul de economist scos la concurs în această lună de către SJA Sălaj, fiind, de altfel, candidatul câştigător. Surse din cadrul instituţiei susţin că postul ar fi fost creat cu dedicaţie şi că reprezintă un prim pas pe care soţia parlamentarului îl face spre fotoliul de manager al instituţiei, ocupat, până în luna februarie a acestui an, de către deputatul Balint.

Liviu Balint s-a aflat în centrul unui alt scandal în septembrie 2017, când a oprit în trafic o ambulanţă în misiune, umilindu-l pe şoferul care ignorase regulamentul intern. Soţia lui a lucrat ca economist în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj şi a condus Spitalul Orăşenesc Jibou până în 2009, când a fost demisă de conducerea Ministerului Sănătăţii pentru nerealizarea indicatorilor din contractul de management. Ea şi-a încercat norocul la concursul din 2011 pentru şefia Ambulanţei sălăjene, însă fără succes.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Un deputat a făcut pe poliţistul în trafic cu un şofer de ambulanţă: „Aşa muncim noi? Ce ţinută e asta, domnule?“

Deputatul PSD care a oprit o Salvare în trafic, acuzat că a negociat în secret ca soţia lui să obţină postul de manager la Serviciul Judeţean de Ambulanţă

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite