Consilierul exclus din PNL pentru trădare a migrat la ALDE. Noii colegi l-au ales vicepreşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exclus din PNL după ce a acceptat un post în Guvernul Dăncilă, Valeriu Crişan a fost curtat de către ALDE, care i-au oferit o funcţie de conducere în organizaţia judeţeană.

La doar o lună de la excluderea lui din PNL, pe motiv de trădare, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, Valeriu Crişan, a intrat în echipa celor de la ALDE, pe o funcţie de conducere.

Anunţul a fost făcut de către Adrian Ştef, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, care a precizat că Crişan este noul vicepreşedinte al ALDE Sălaj. "Valeriu Crişan este un fost coleg de-al meu din PNL. Ne cunoştem foarte bine. Am avut cu el o colaborare foarte bună de-a lungul timpului, astfel că am ţinut aproape. De aceea, am considerat că liberalii trebuie să se regăsească în acelaşi loc. Aşadar, fostul meu coleg, Valeriu Crişan, este de curând noul meu coleg în ALDE", a precizat Ştef.

La rândul său, Crişan a mărturisit că în spatele deciziei sale stau încurajările primite de la "foşti colegi, adevăraţi liberali, care nu se mai regăsesc în PNL Sălaj". "Ceea ce s-a întâmplat odată cu fuziunea dintre PNL şi PDL, în special la noi, în Sălaj, i-a determinat pe mulţi dintre foştii mei colegi să tragă pe linie moartă", a mai spus fostul liberal.

Reamintim că Valeriu Crişan a fost dat afară din PNL, după ce a devenit şeful de cabinet al social-democratului Călin Forţ, numit, în luna martie, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Odată cu excluderea din PNL, el îşi va pierde şi fotoliul de consilier judeţean.

Mai puteţi citi:

Liberal angajat în Guvernul Dăncilă, ameninţat cu excluderea din partid. „Este o sinucidere politică“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite