Adolescentă găsită spânzurată de un copac. Poliţiştii au deschis dosar de moarte violentă
0Trupul neînsufleţit al fetei a fost descoperit de către un localnic, care a sunat la 112 pentru a alerta autorităţile.
O adolescentă de 17 ani a fost găsită spânzurată de un copac, marţi, 23 octombrie, în jurul orei 6, în spatele unui bloc de pe strada Fabricii din Zalău.
Trupul fără viaţă al tinerei a fost observat de către un localnic, care a sunat la 112, la faţa locului intervenind un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, unul al Ambulanţei, precum şi poliţişti. Adolescenta nu a putut fi, însă, salvată, trupul său prezentând rigiditate cadaverică, semn că decesul survenise în urmă cu câteva ore. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte violentă, primele indicii conducând spre sinucidere.
Surse judiciare susţin că adolescenta provenea dintr-o familie cu probleme, ambii părinţi fiind infractori.
Citiţi şi: