Şeful Poliţiei Municipale, în cursă pentru două funcţii de conducere din IPJ Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două concursul vor avea loc în prima jumătate a lunii septembrie, la doar cinci zile distanţă unul de celălalt.

Împuternicit la comanda Poliţiei Municipale, Zalău, Gabriel Terheş va participa, zilele următoare, la două concursuri pentru ocuparea unor funcţii de conducere. El şi-a depus dosarul atât pentru competiţia organizată pentru postul pe care încă îl ocupă, cât şi pentru cel de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

Primul concurs vizează cel mai înalt fotoliu din Inspectorat şi se va desfăşura la Bucureşti, în 7 septembrie. Pentru acest post, Terheş se va întrece cu actualul împuternicit la comanda Poliţiei sălăjene, Miron-Aurel Ştirb, şi cu Ionuţ Prodan, şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, din cadrul Prefecturii Sălaj. Pentru concursul ce vizează şefia Poliţiei Municipale, ce va avea loc în 12 septembrie, Gabriel Terheş nu are concurenţă, fiind singurul înscris.

În vârstă de 47 de ani, Gabriel Terheş a preluat, în octombrie 2017, prin împuternicire, conducerea Poliţiei Zalău. Anterior acestei numiri, el a fost şef al Serviciului de Intervenţie Rapidă din cadrul IPJ Sălaj.

Mai puteţi citi:

Şeful "mascaţilor" din Sălaj, împuternicit la comanda Poliţiei Municipale

Luptă în trei pentru comanda Poliţiei sălăjene. Cine sunt ofiţerii înscrişi în competiţie

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite