Vaslui: Expoziţie de icoane şi ouă încondeiate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două zile, vasluienii pot admira şi cumpăra exponatele realizate de meşterii populari, dar şi de cei închişi în Penitenciar. Vernisajul are loc mâine, la ora 11.00, la complexul comercial din centrul Vasluiului.

La manifestare vor fi prezenţi peste 20 de meşteri populari din zona Moldovei şi Bucovinei, care vor prezenta publicului ouă încondeiate, icoane pe sticlă şi pe lemn, dar şi coşuri şi suporturi pentru ouă.

Datini de Paşte

„Ca de fiecare dată, expoziţia prezintă publicului valori autentice din Moldova, din preajma Sărbătorilor Pascale. Este vizată cu precădere ilustrarea particularităţilor meşteşugurilor ce ţin de specificul acestei perioade cu totul deosebite: încondeierea sau scrierea ouălor, tehnica pictării icoanelor, precum şi realizarea diverselor obiecte de natură religioasă din lemn sau alte materiale, toate având darul de a pătrunde în atmosfera sacră a acestui moment mult aşteptat de întreaga creşinătate“, a spus Lucian Onciu, directorul Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui. El a adăugat că scopul manifestării vizează păstrarea şi popularizarea, mai ales în rândul tinerilor, a meşteşugurilor tradiţionale cu specific pascal. La fel ca şi la ediţiile precedente, în cadrul expoziţiei vor putea fi admirate şi lucrări realizate de persoanele încarcerate la Penitenciarul Vaslui.

„Participarea la această manifestare cultural-artistică se înscrie într-o serie de activităţi menite să faciliteze reinserţia socială postcondamnatorie a foştilor deţinuţi“, a spus Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui.

Recital Sofia Vicoveanca

Şi gurmanzii sunt aşeptaţi să viziteze standurile expoziţiei, mai ales că nu vor lipsi sărmăluţele şi plăcintele cu varză. „Vor fi gătite şi specialităţi culinare, dar, pentru că suntem în post, acestea vor fi de sec“, a mai spus Lucian Onciu. Directorul CJCPCT a precizat că iubitorii de folclor vor avea şi ei un motiv în plus să fie prezenţi la expoziţie.

„În deschiderea manifestării va concerta grupul flocloric «Mugurelul», iar de la ora 19.00 va fi un recital susţinut de celebra Sofia Vicoveanca“, a încheiat Lucian Onciu.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite