Vaslui / Campanie: Colegii lui Marian vând mărţişoare pentru a-l ajuta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După apariţia articolului în ziarul „Adevărul de Seară“, dar şi la iniţiativa dirigintei lui Marian Rusu, tot liceul s-a mobilizat şi a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru adolescentul de 16 ani care luptă cu cancerul.

El este cunoscut în Liceul „Anghel Rugină“ ca un băiat cuminte, un adevărat prieten şi coleg, dar, mai ales, ca un elev eminent. Deşi ar trebui să stea la pat şi să se odihnească, el merge în fiecare zi, şchiopătând, la şcoală.


La aflarea veştii că suferă de cancer, toată suflarea liceului s-a mobilizat şi a demarat o campanie de strângere de fonduri. Cea care a dat tonul a fost Jeny Averescu, diriginta sa,  care i-a fost permanent alături. „Este un elev cu note mari, este silitor, respectuos. Nu are niciun absent nemotivat“, îl laudă dascălul.

Marian luptă împotriva cancerului

Un prim pas a fost făcut de colegii lui Marian. Profitând şi de luna lui Mărţişor, aceştia ies zilnic în centrul civic al municipiului Vaslui şi vând mărţişoare confecţionate de ei.
Tinerii au şi o cutie în care vasluienii pot face donaţii. „Nu puteam rămâne indiferenţi. Deşi nu este în clasă cu mine, nu am zis «Nu». E colegul nostru şi trebuie să îl ajutăm. Oricine dintre noi putea fi în locul său“, a spus Ana Roşanu, elevă. Marian este cel mai bun elev din clasa a X-a G a Liceului „Anghel Rugină“.


Datorită rezultatelor sale deosebite, el primeşte o bursă de la Fundaţia „Dinu Patriciu“. Din septembrie 2010 îşi ajută familia cu câte 200 de lei lunar. „Cu aceşti bani am reuşit să ajung la Iaşi luna trecută şi să fac prima şedinţă de chimioterapie. Mă voi strădui să învăţ bine să nu pierd bursa“, a spus Marian.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite