Portret/ Constantin Grosu, învăţătorul pentru care şahul nu are secrete

Mai întâi a vrut să facă o carieră în armată. Cum nu i-a reuşit acest lucru, a înlocuit strategia de pe câmpul de luptă cu cea de pe tabla cu pătrăţele.

Constantin Grosu a fost atras de „sportul minţii“ încă din fragedă copilărie chiar dacă, după cum mărturiseşte, la început nu pricepea nimic din „bucata de carton plină de pătrăţele“.

„Aveam vreo zece ani când am fost iniţiat în tainele şahului de unchiul meu, nea Ion. El avea o bucată de carton pe care erau desenate figurinele de şah, iar mai târziu acest joc a stârnit mici rivalităţi între mine şi verişorii mei, cu care eram într-o competiţie continuă“, îşi aminteşte Constantin Grosu.

A format 700 de şahişti

În timp, totul s-a transformat într-o pasiune, „pe care o făceam întâi pentru copii, apoi pentru mine“, a subliniat învăţătorul. După 38 de ani de învăţământ, timp în care le-a desluşit câtorva mii de copii tainele alfabetului, Constantin Grosu precizează că şahul a rămas cea mai mare plăcere a sa.

„Am început cu patru elevi, în 1996, la Palatul Copiilor, iar de atunci peste 700 de mici şahişti au trecut prin mâna mea, alături de care am obţinut sute de premii şi diplome la concursurile desfăşurate în plan local, regional, naţional şi chiar internaţional“, a spus Constantin Grosu.

El şi-a exprimat totodată mâhnirea că, în ciuda rezultatelor obţinute, Inspectoratul Şcolar Judeţean nu i-a alocat o normă întreagă de ore la Palatul Copiilor. „Rezultatele sunt mulţumitoare în raport cu numărul mic de ore alocat de IŞJ. Am primit doar cinci ore, faţă de alţi profesori din alte judeţe care au normă întreagă (18 ore - n. r.), deşi au performanţe mai slabe decât noi“,  a punctat Grosu.

Vrea să introducă şahul în programa şcolară

Pentru a veni în ajutorul elevilor, şahistul a publicat cinci cărţi, iar o alta este în curs de lansare. „În iunie urmează să lansez o carte la care eu ţin foarte mult - «Cartea micului şahist vasluian, ediţia a III-a, completată şi actualizat㻓, a precizat învăţătorul.

De asemenea, performanţele pe care le-a obţinut, atât individual, cât şi împreună cu elevii, nu au fost trecute cu vederea, astfel că şahistul a fost cooptat în mai multe asociaţii şi comisii de la nivelul Federaţiei Române de Şah. „Din anul 2006 şi până în prezent sunt preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Şah Vaslui. În 2010 am fost ales membru al Comisiei Şah în şcoală pentru copii, juniori şi tineret şi în acelaşi timp am fost ales şi preşedinte al Comisiei Asociaţiilor Judeţene şi a Municipiului Bucuresti în cadrul Colegiilor şi Comisiilor FRŞ“, şi-a enumerat funcţiile Grosu.

El a mai adăugat că, din 2007 este preşedintele Clubului Sportiv „Sergentul“ Vaslui, club pe care l-a înfiinţat pentru ca elevii să poată participa şi la competiţii aflate sub tutela federaţiei.

Aflat de două decenii la catedra Şcolii nr. 9 „Vasile Alecsandri“ Vaslui, Constantin Grosu intenţionează să facă din instituţie un centru naţional de dezbatere privind şahul în învăţământul primar. Însă cea mai mare dorinţă a învăţătorului este ca şahul să fie introdus în programa şcolară, măcar ca disciplină opţională.

Profil
Născut. 26 februarie 1952, Bălteni, Vaslui.
Studii. Liceul Pedagogic „Vasile Lupu“ Iaşi.
Familie. Căsătorit, are o fată şi doi nepoţi.

Întrebări şi răspunsuri
Ce îi trebuie unui tânăr ca să performeze în şah?
Cei care vor să practice „sportul minţii“ trebuie să fie, înainte de toate, talentaţi. Apoi, trebuie să dea dovdă de perseverenţă şi, nu în ultimul rând, să aibă parte de susţinere materială, fără de care nu se poate participa la competiţii.
Vă consideraţi un bun şahist?
Nu vreau să par nici ipocrit şi nici modest, însă eu nu sunt un maestru al şahului. Mă consider un şahist de prima mână, însă nu pot spune că sunt unul dintre cei mai buni. Tot ce îmi doresc este să-i învăţ pe elevi atât cât ştiu eu.

Ce-i place
Îmi place să fac tot felul de acţiuni benefice societăţii şi, în general, persoanelor defavorizate. Ca atare, organizez periodic o serie de concursuri în mediul rural, tocmai pentru că cei de acolo nu au aceleaşi condiţii de care se bucură cei de la oraş.

Ce nu-i place
Nu îmi plac oamenii  lipsiţi de caracter.