Poliţist aflat în misiune, amendat şi cu permisul suspendat după ce a încălcat regulile de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Cel aflat la volan a făcut o depăşire neregulamentară în timp ce transporta un reţinut către o instanţă. Potrivit reprezentanţilor IPJ Vaslui, autospeciala condusă de poliţistul sancţionat nu circula în regim prioritar, aşa că manevra ilegală nu poate fi justificată în niciun fel.

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, care transporta cu o autospecială o persoană reţinută ce urma să fie prezentată în faţa instanţei în municipiul Bârlad, a fost sancţionat şi lăsat fără permis de conducere pentru 30 de zile, după ce ar fi efectuat o depăşire neregulamentară.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vaslui, autospeciala condusă de poliţistul sancţionat nu circula în regim prioritar.

"Colegul nostru se afla în timpul serviciului, dar nu circula în regim prioritar, neavând în funcţiune semnalele acustice şi luminoase. El a fost sancţionat contravenţional, iar complementar s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

După acest incident, poliţistul şi-a continuat deplasarea la Bârlad, sancţiunea suspendării intrând în vigoare după încheierea misiunii.

Vă mai recomandăm:

Chef Florin Dumitrescu sare în ajutorul unui coleg, ajuns în comă la spital după o petrecere cu poliţişti: „Ancheta nu va fi muşamalizată”

Anchetă a Poliţiei în cazul gorjeanului mort la o zi după vaccinare. Gheorghiţă: „Nu există legătură între vaccinare şi infarct“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite