FOTO Incendiu violent la o şcoală din Vaslui. Clădirea era nouă, însă funcţiona fără autorizaţie ISU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu se manifestă violent
Incendiu se manifestă violent

Un incendiu violent a izbucnit vineri, 12 februarie, la o şcoala din localitatea vasluiană Poieneşti. La faţa locului au fost dirijate mai multe echipaje de pompieri.

Din primele informaţii, comunicate de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, focul a izbucnit la anexa unde funcţiona centrala termică a unităţii de învăţământ. Flăcările s-au extins cu repeziciune la acoperişul şcolii.

În momentul izbucnirii incendiului, în incinta unităţii de învăţământ nu erau elevi, ci doar câteva cadre didactice.

„Punctul de lucru Ivăneşti din cadrul Detaşamentului de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă şi un echipaj specializat pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă a şcolii din localitatea Poieneşti , comuna Poieneşti. La faţa locului se deplasează şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Din primele informaţii, nu ar exista persoane surprinse în incendiu. Incendiul se manifestă la nivelul camerei centralei termice a şcolii”, au anunţat reprezentanţii ISU.

Şcoala din comuna Poieneşti era nou construită, dată în folosinţă în 2015, însă nu avea autorizaţie privind securitatea la incendiu. Aici învăţau 131 de elevi din cinci sate componente ale comunei Poieneşti. 

Din primele informaţii, reprezentanţii unităţii de învăţământ au reuşit să salveze arhiva şi toate documentele şcolare.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite