Apă plină de nitriți și bacterii în județul Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai toxică apă este cea din fântâni şi izvoare, care e folosită în prezent de aproape 300.000 de oameni.

De la începutul acestui an, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui au efectuat peste 6.000 de analize de laborator, la probe de apă prelevate din sursele de alimentare din toate localităţile din judeţ.

Un sfert din acestea au avut rezultate necorespunzătoare, iar concluzia a fost că în jumătate din cele 86 de localităţi populaţia bea apă care îi pune sănătatea în pericol. Vetrişoaia, Soleşti, Laza sau Ştefan cel Mare sunt printre comunele unde apa are o concentraţie mare de nitriţi, nitraţi sau bacterii. Vasluiul a fost singurul oraş în care substanţele toxice din apa potabilă nu depăşesc parametrii acceptaţi.

Copiii, victime ale apei nepotabile
În judeţ sunt 46 de localităţi care au sisteme centralizate locale de alimentare cu apă,  de care beneficiază aproape 43.000 din cei peste 260.000 de locuitori de la ţară. „Dintre cei peste 185.000 de locuitori din oraşe, doar 121.000 beneficiază de sistemul public de apă potabilă. Restul de 60.000 se aprovizionează din fântâni“, a precizat Mihaela Vlada, şefa DSP Vaslui. În toate cazurile în care a fost depistată apă nepotabilă, şefii DSP Vaslui le-au cerut autorităţilor locale să ia măsuri pentru a informa populaţia. „Toţi operatorii de apă au fost informaţi imediat asupra rezultatelor de laborator. Le-am solicitat să facă anchete pentru a găsi cauzele care au determinat apariţia neconformităţilor, precum şi să aplice măsuri imediate pentru evitarea apariţiei unor intoxicaţii cu nitraţi sau epidemii hidrice“, a adăugat Mihaela Vlada.

Principalele cauze pentru apa nepotabilă distribuită către consumatori sunt: lipsa unor procedee de tratare adecvate, neefectuarea dezinsecţiei surselor de apă, funcţionarea deficitară a staţiilor de tratare şi efectuarea manuală a dezinfecţiei apei, fără să fie asigurată o concentraţie constantă a clorului rezidual liber în apa distribuită pe parcursul zilei. Anul trecut, 12 copii din judeţ s-au îmbolnăvit din cauza apei din fântână. De la începutul acestui an, alţi patru bebeluşi cu vârste cuprinse între o lună şi trei luni au ajuns pe patul de spital tot din cauza apei pline de bacterii. Din păcate, un bebeluş din Vetrişoaia a murit în iunie, după ce mama sa i-a pregătit lapte praf cu apă din fântână.

Primarii nu au bani pentru investiţii
„Din cele nouă probe de apă pe care le-am făcut în această localitate, toate au ieşit proaste. În unele cazuri, valorile concentraţiei de nitraţi au fost mai mari de la 4 la 18 ori faţă de valoarea maximă admisă“, a declarat Luminiţa Costache, medic epidemiolog în cadrul DSP Vaslui. Primarii din localităţile afectate consideră că singura soluţie pentru rezolvarea problemei ar fi săparea unor puţuri de adâncime, dar spun că nu au fonduri pentru astfel de investiţii.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite