Vocea Olteniei: Lubeniţe şi tineri, la export

Am privit lung, zilele trecute, anunţul “Lubeniţă de Dăbuleni, 1 leu/kg” aşezat peste pepenii vărgaţi în Piaţa Griviţa din Constanţa.

Poate doar dacă le-ar fi dat drumul pe Dunăre ar fi ajuns la sute de kilometri mai ieftini decât la Craiova, de unde tocmai cumpărasem cu 1,2 lei kilogramul. Rezistentă specie, dacă ne gândim că mulţi dintre cei peste 2.000 de gospodari care cultivă pepeni în orăşelul doljean i-au vândut încă din iulie, iar primarul spune că la Sfântă Mărie Mare în Dăbuleni nu mai era nicio lubeniţă.

Oamenii sunt mulţumiţi de vânzările din această vară, iar edilul a depus luni la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci hârtiile necesare pentru a face din pepenele lor marcă înregistrată. Localnicii speră că asta va determina o creştere a exporturilor, aşa că unii şi-au luat deja seminţe din Grecia.
Altfel, hipermarketurile sunt identice cu acelea din Bănie în oraşul de exil al lui Ovidiu, pe bulevardele largi, din vremea lui Ceauşescu.

Câinii vagabonzi fugăresc pescăruşii pe plaja pustie, iar unele întreprinderi sunt prăbuşite, ca Fabrica de Avioane craioveană. Cei 320 de angajaţi rămaşi (din 4.400 înainte de ’90) şi-au luat ultimul salariu integral în februarie, iar liderul de sindicat speră ca, de săptămâna viitoare, să vină avioane la vopsit, în secţia modernizată.

Iar într-o cafenea din apropierea falezei am privit minute în şir un tânăr care, în gălăgia televizorului cu mitinguri şi comentarii radicalizate de criză, cerceta în tăcere, pe laptop, oraşe canadiene. Cum fac tot mai mulţi dintre prietenii mei.