Turnu Severin: Aproape 80% din apelurile la 112 din acest an au fost alarme false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit reprezentanților Serviciului de Telecomunicații Speciale(STS), cele mai multe apeluri de acest gen se primesc de la copii, tineri sau persoane cu probleme psihice.

Zeci de mii de apeluri la 112 se dovedesc a fi glume proaste. În Mehedinți, în primul trimestru al anului 2011, la numărul unic de urgență au fost înregistrate 67.800 de apeluri. Dintre ele, peste 53.000 s-au dovedit falsuri(78,28%).

Potrivit celor de la STS, apelurile false sunt efectuate, în cele mai multe cazuri, de pe cartele pre pay, de către copii, tineri sau persoane cu probleme psihice.

Ambulanța, cea mai solicitată

Apelurile reale din acest an au fost în număr de 14.727. Cele mai multe dintre acestea au fost direcționate către serviciul de ambulanță, 8.635 ș către Poliție, 3.432. Restul apelurilor au fost rezolvate de pompieri(940) și jandarmi(138).

„Numărul unic pentru apeluri de urgenţă trebuie folosit atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul”, se arată într-un comunicat emis de Serviciul de Telecomunicații Speciale.




Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite