Trei primari mehedinţeni au returnat banii pentru lemne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În localităţile Şimian, Strehaia şi Gogoşu, sătenii au  rămas fără   ajutoarele de încălzire. Banii aferenţi lunii decembrie, adică peste 18.000 de  lei,  s-au întors  în conturile  bugetului de stat

Acest lucru pentru că  beneficiarii nu s-au prezentat în ultimele  zile ale  anului 2011, pentru a-i  ridica. Primăria Gogoşu din cei 3900 de lei solicitaţi a returnat 3100 de lei. 

De la Primăria Şimian au fost returnate fonduri în valoare de 6 00 de lei, iar de la Primăria Strehaia s-au întors 5000 de lei.„ Oamenii nu îşi pierd banii, la sfârşitul lunii ei vor fi primiţi cu întârziere de o lună”, a declarat Loredana Ţânţăreanu,  director la Agenţia de Prestaţii Sociale Mehedinţi. 

Primarii care nu dau subvenţiile pentru încălzirea locuinţelor cu combustibili solizi riscă amenzi usturătoare. Reprezentanţii Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Mehedinţi vor efectua, în luna februarie, verificări la toate primăriile din judeţ, iar dacă se constată că vina aparţine asistentului social, contabilului sau primarului, aceştia riscă o amendă de până la 10.000 de lei.

Ion Ghinescu, primarul comunei Şimian a declarat că s-a văzut nevoit să înapoieze banii.„Am primit banii pe 22 decembrie şi în şapte zile nu am avut timp efectiv să îi dau, nu aveam cum să rămân cu ei în caserie sau să-i iau acasă, am acţionat conform legii”, a precizat primarul.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite